Mama?
Da, Radu?
Ich liebe dich, Mama…

Am primit flori, imbratisari, pupaturi, brownie cu nuca, muffins si multe lucruri facute de ei… Cu fiecare an e tot mai bine… Life is good.

Dupa mai mult de un an de zile am pus iar mana pe aparatul de fotografiat. Azi, cand la fel ca in filmele cu catastrofe naturale am vazut cum cade bradul la mustata in urma mea, m-am surprins gandindu-ma cat de mult mi-a lipsit joaca asta. Cat de mult mi-as fi dorit sa las masina in sant si sa iau cu mine in cutia magica ranile padurii, gemetele ei, trunchiurile smulse, radacinile intoarse acum catre cer, cioturile cu aschii imense impungand aerul in cautarea trunchiurilor amputate… Jalea padurii, neputinta si micimea oamenilor in fata colosilor prabusiti la pamant…

Sirenele suna, copacii cad, tiglele zboara, drumuri inchise, trenuri oprite, ploaie, oameni nervosi, pompieri obositi, drujbe, crengi rupte, umbrele cazute, stalpi indoiti, animale speriate, lucruri distruse, vant. Furtuna! Within and without.

Partea a doua e mai scurta si mai prozaica… Dupa ce am cantarit alternative, destinatii, strategii, am dezbatut in fel si chip ah atat de dilematica noastra existenta, am concluzionat putin jenati ca we’re damn lucky to have what we have. Asa ca ciocu’ mic, ne indepartam un pic de zidu’ plangerii si ne bucuram din plin, cu mici schimbari de atitudine, care sa ne dea asa un pic sentimentul ca s-au mai muiat gratiile;). Am inceput sa ne minimalizam, am sortat, donat, ajutat refugiati, am rarit sesiunile de curatenie si de shopping si am indesit urcatul pe munte (l-auzi pe Freddie cum zice el “be freee, be freeee”?), cititul si vorbitul cu pruncii. Ah, si am hotarat sa plecam din nou in concedii. La plural, da? It’s still us, mai degraba cu o atitudine de tip “fuck you” decat “can do”. Dar numai un pic, o urma, ca inca platim rate si pontam dimineata. Da’ m-am tuns in sfarsit, se pune? Un “you’re back” zambicios cand mi-am bagat capul pe usa la intoarcerea acasa – priceless. Da, totul suntem noi. Deocamdata e bine.

Asta seara am fost cu I. la teatru. E. a pus pe picioare o piesa noua la Kammerspiele si nu puteam lipsi de la premiera… O alta piesa cu batrani. De data asta si-au amintit copilaria pe timp de razboi, discutiile de acasa, joaca printre ruine, bombardamentele, tatii absenti, vestile despre moartea lor pe front, mamele severe, deprimate, matusile si mai severe, frigul, foamea, vecinii cu stea in piept si valize in maini, venirea rusilor, a americanilor, intoarcerea tatilor, niste straini… Oamenii astia, neactorii, au fost atat de autentici asta seara, a fost un mare privilegiu sa le primim povestile.

O astfel de seara… The magic is back;).