M-am trezit azi dupa o noapte in care m-au scuturat vise urate. O suvita de par aruncata dupa urechi si doua perechi de palme calde au fost insa de-ajuns pentru a le surghiuni departe. M-am mai imbunat un pic. Parca toata incrancenarea furibunda care deseori ma mana s-a diluat in calmul ce-mi vine inainte. Ma invelesc in el si-l iau de suflet, fara sa-l mai inteleg ca fiind de la sine cuvenit. Fara proiectii. Iluzia ca stim ce vrem si incotro ne indreptam ne poate ingradi vederea, asemenea ochelarilor de cal. O foarte lunga perioada am trait de azi pe maine, fara planuri si fire de urmat. Unde ne mutam? In .de. Ce facem acolo? Om vedea. Pentru cat timp? Nu stiu. Am trait fericiti de azi pe maine.

Aud mereu ca “suntem ceea ce posedam”, e scarbos sa vad cat de intinsa e plaga asta. Ma bucur ca inca putem pune mai mult pret pe azi si mai putin pe maine, mai mult pe ce suntem si mai putin pe ce avem. Curatenie. Saci de haine la containere, hartii, reviste, chiar si carti care nu ne-au spus mare lucru, mobila, deco stuff din diversele perioade colorate prin care am trecut… curatenie in acte, in inbox-uri, in telefoane, in oamenii din jur, intre legaturi… curatenie in noi. O canapea uriasa pe care sa ne tolanim linistea si oaspetii. Usurare. Avem un camin, could we wish for more?

In ultimul timp am revenit la lenea de dimineata, la cele cateva minute de tihna pe care le gust chiar si atunci cand in jur arde, ceasurile ticaie, mobilele suna, cand ne miscam ca o masinarie bine unsa in dansul nebun de dimineata, intotdeauna in aceiasi pasi. Cu indolenta ma uit la proiectia rosie a orelor de pe perete si rad… Ma trezesc incet din impletitura noptii, ma desprind incet din cercul cald. N-am mai facut-o demult. Fara graba.

Nu-mi plac regulile, dar mi-e sila de ce se intampla in lipsa lor. Avem din nou onoarea prezentei in fata compatriotilor consulari. Desi cateodata ma sfasie dorul de cuibul nostru parasit, ma bucur ca viata ne-a aruncat departe de blazarea contopistului roman. Who sucks! Big time!