Hello world!

…parca asta era de obicei titlul primului post al unui wordpress blog. Dar se pupa bine si cu moodul din seara asta, asa ca il adoptam.

So hello world! Copila viseaza de la ultimul Camino (2018) la o calatorie in jurul lumii. La vazut locuri noi, cunoscut oameni noi, hoinarit prin lume, la seninatatea in care am plutit amandoua in saptamanile pe Camino. Vrea sa vada pe viu ceea ce stie din carti si din povesti. La o calatorie mai lunga, nu doar la niste saptamani construite din zile de concediu furate vacantelor de familie. In ultimul timp ne-am tot jucat cu gandul plecarii si ne-am cam indepartat de planul initial, trei luni de mother/daughter backpacking prin Asia, dupa ce termina liceul. Cum ar fi sa fim toti patru pe drum? Daca nu tot timpul, macar pe bucati? Si cum ar fi ca dupa trei luni sa ne putem spune “abia am inceput” si sa ne continuam drumul?

Visam mai departe si azi, pentu prima oara, am inceput sa punem pe hartie ideea… ne-am apucat serios de research, avem un target la strans bani si le-am spus prietenilor apropiati ce avem de gand. And boy, cat de cool au rectionat! In cateva ore am strans linkuri si idei pe care ne vor trebui saptamani sa le disecam si analizam. Life is good! And our friends – the best!

Avem un proiect cu delivery date in doi ani si jumatate. Avem un super team! Next step: finantarea… sa se-nvarta rotitele!!! Cheers!

De weekend

Gilmore girls binge watching, good food, lene.

– Mammmaaaaaaa, mi-a explodat o buba!

Yeeeeeeey! Ca sa parafrazam o zicala de moment: m__e varicela!

A while ago… sau cum ne-am petrecut primele saptamani de Corona

A while ago eram fericiti si nu stiam. Acum stim. A while ago ne doream… diverse. Acum ne dorim timp. Ne intoarcem la cei care suntem. E bine inca. Pentru cat timp? We don’t know.

Ne petrecem Corona la poli. Cand sus, revolutiond debaralele, citind, uitandu-ne la filme, la poze, intorcandu-ne in timp, cand jos, rataciti intre hartzoage sau zacand pe canapele, intre umbre. Ne luam zvacul din aventuri trecute, din filme cu noi in alte roluri si vieti, din fotografii vechi. Ascultam coast radio din Canare si ne amintim de niste minunate zile de februarie. Ne uitam la imaginile toamnei si ale iernii pe sfarsite, la florile si fructele de pe Madeira, la epicul road trip care ne-a purtat prin California, Arizona, Utah si Nevada cu prieteni vechi in scene de film. Ne aducem aminte de Teide si de ziua de poveste in care l-am cunoscut. De stele. Iris rasfoieste cartile vietilor noastre, se regaseste in pagini tiparite acum multi ani, rade si plange. Se vede mica, in diverse ipostaze si colturi de lume, noi doua impreuna inainte sa trebuiasca sa ma imparta cu frate-su si suspina linistit. Ma uit la ea, i se innoada lacrimile in barba, o iau in brate, e bine. Ta-su a ramas in urma rau cu productia, it’s all on me, n-am livrat material.

Doua saptamani am vegheat un copil cu varicela. De ieri il veghem pe al doilea. What better time sa te umpli de bube decat acum, cand statul in casa e ridicat la rang de virtute si sacrificiu de sine suprem? Scenarii apocaliptice, panica, ce vremuri ciudate! Inca suntem impietriti, spectatori, ne invartim in acvariul nostru intre drame mici, mai o buba, mai o banana bread, impartiti intre statistici si previziuni care mai de care mai elucubrante. Nu ne uitam la TV. Il mai urmarim pe Ciocu pe Twitter, mai facem cate un videocall cu prietenii si parintii, cat sa avem iluzia unei aparente normalitati, mai un Star Wars, un Wii Sports, un cantec… Mancam mai mult si ne miscam mai putin. Plangem in hohote la filme de animatie. We’re getting emotional, very emotional. We’re still us, dar mizeria asta crescuta pe decizii proaste ale unor politruci incompetenti va lasa in urma o gramada de oameni cu probleme la mansarda si fara bani de terapie.

Procrastination

Cenusiu afara, burnita, frig… ma duce gandul la domnul Bacovia, trebuie ca asta a vazut si el prin fereastra cand a scris “Rar”… parca-l aud pe Alifantis cum fredoneaza Ploua, ploua, ploua, ploua, Vreme de betie – Si s-asculti pustiul, Ce melancolie! Ploua, ploua…

Azi n-am avut chef sa fac nimic, desi presiunea creste, creste, iar luni nu voi sti probabil pe unde sa scot camasa, nici nu stiu unde s-a dus ziua, I. e la Jada dupa ce a mesterit aseara ore intregi la cadoul ei (si finally, si-a scos acuarelele si uneltele de caligrafie si-a produs un card minunat), ta’-su se joaca de-a soferul pentru tanarul lui fiu iar eu… cred ca log out si ma duc la paturica si carti. Azi e o astfel de zi.

Romanian community

Ieri, la cursul pentru baieti, parintii au fost poftiti sa asiste la ultima jumatate de ora de curs. Intru, dau cu Grüezi in stanga si-n dreapta, ochesc o tanti care imi parea vag cunoscuta si ma asez langa ea. Dam mana, ea D., io L., vine si sotul ei, dam mana, el D… si incep sa ciripeasca intr-o germana curata cu un minunat accent britanic, music to my ears. I s-o fi parut lui ca si germana mea era mai altfel si ma intreaba daca Hochdeutsch e limba mea materna. Nuuuu, zic, romana, vaaai, dar ce frumos vorbesti, aaa, pai am traiti niste ani in Germania, aaa, niiiceee, si de cat timp sunteti aici, de doi ani, si noi, ah, ce coincidenta… si-apoi vine intrebarea intrebatoare: are you also part of the romanian community here? Say whaaaaaat??? Is there a romanian community here, in satul asta de infatuati bogati de pe maul lacului si la piciorul muntelui, but of course, zice D. (ea), si eu hait, comunitatea asta mi-a scapat pana acum. (Stiam ca mai exista o familie, am aflat acum doua saptamani, cand tanara domnita a venit acasa si mi-a spus ca de anul asta la ea in clasa a venit o fetita care vorbeste romaneste. Suna bine, zic, poate ne-om intalni curand la o sedinta cu parintii sau poate cand s-or intalni fetele in afara scolii…).

Boooon… imi povesteste D. mai departe (deja nu mai eram atente la domnul referent) ca prietena ei e romanca, are o fata la liceu, imi spune cum o cheama, deduc ca e mama colegei tinerei, uite-asa se-nchide cercul, schimbam numere de telefon, ne si sunam cu prietena, hai sa bem maine o cafea, ok… si ne-am intalnit azi.

Taaare simpatica, romanian community… de unde deducem ca atunci cand te simti down, singur pe pamant si inconjurat de maimute, universul are felul lui de a-ti arata ca lumea nu e chiar asa cum se vede prin ochelarii tai de cal. Life is good.