… sau bucuria lucrurilor simple.
Aprilie a fost luna lunilor si inca nu s-a terminat, s-a insinuat cu ingamfare in mai si invarte centrifuga mai departe, pana ma voi fi lichefiat cu totul, ca o miere proaspat impinsa din caturile fagurilor rutinei. Traiesc un aprilie peren, care vasazica. Ne-am zburatacit in diverse calatorii (care oh yeah, oh, oh, tanananana inca nu s-au terminat), am trecut prin iuresul turistului cretinoid pierdut intr-o galeata browniana, prin linistea dintre lupele connaisseur-ului si extazul atingerii unor pietre si desene pe care le-am visat pana la epuizare, prin exaltarea boemului care la umbra viilor se simte inspirat de gandacul rosu cu model negru (sau negru cu model rosu, whatever, despre asta inca discutam, cunoscut popular sub numele de “vaca Domnului”), prin ciurul functionarasului de prefectura BV – care a fost surprinzator de amabil si dragut, in ciuda faptului ca pe perete scria mare “aici nu se primesc atentii” (pe vremea cand stateam in .ro se primeau inca), am socializat cu finete, ne-am duelat cu gratie in ascutisul limbii, am trecut prin valuri de concedieri si am dezbatut aprins problema recesiunii vs. criza, a gripei porcine si a “magic bullet” vs. “agenda-setting”, ah, m-am visat subiect intr-un laborator din Palo-Alto, am trecut prin furcile caudine ale primelor apropieri de un new daddy (jeeze, I might have a sort of oedipian disorder, zice my inner coach de canapea, ca ma tot foiesc de la un daddy la altul), am primit “stampila” de anarhista care se imbraca frumos intr-un halat de democrat si se joaca de-a “hainele cele noi ale imparatului” aratand cu degetul catre toate coroanele de carton din jur, de capitalista de ocazie siiii… the next one vine de la hubbie - stresul ma face inaccesibila, inabordabila, suverana… si ma scoate din torsul meu de pisicuta radioasa, miau! Ah, your words are music to my ears, cine, daca nu tu, ar putea fi the soundtrack of my life, ar putea accesa, aborda (by the way, doua avioane abordeaza atunci cand se ciocnesc, se mai intampla si din astea)… and the story goes on… caci da, stim cu totii cum e povestea aceea cu …of my life si daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Dixit. The point is, te iubesc nebuneste din inaltul (sau adancul) inaccesibilitatii mele, si da, stiu sa pretuiesc faptul ca jonglezi printre moodurile mele ca si cum ai face o plimbare prin parc.
Ne-am incins si am mai facut noi si altele, dar nu despre asta ar trebui sa fie vorba in acest post febril, caci da, in caz ca va puneti oarescare intrebari referitor la aparenta dezlanata si la felul in care-am intors palavrele cu furca, s-a intamplat din nou si anume… am racit. Bleax. Si altele… yummy. Si-mi ard creierii si scuip flacari prin orbite, am ochii rosii si tulburi si mintile departe, departe, duse cu briza. Si da, iar mi-am promis ferm ca am sa ma cumintesc odata si-am sa devin responsabila si-am sa-mi adun mintile, inimile si restul din mine risipite pe te miri unde, am sa ma adun deci intr-o groapa cu furnici (tocmai am constat ca avem o colonie de furnici pe balcon, Henri – trandafirul japonez – se gaseste sub asediu) si-am sa fiu, cum spuneam, cuminte. De-aia stau acum linistita (si febrila, sa nu uitam) pe balcon si admir florile plantate cu grija aseara. Anul asta se poarta rosul la muscate, hortensii si perne pentru fotoliile de rachita.
In ultimul timp imi vine din ce in ce mai des sa ma asez in fund, sa ma legan ritmic si sa lalai “stop this train, I want to get off…” caci am ametit. As vrea sa mai savurez din plin o stare de lene nesimtita, indolenta pana la capatul pamantului, sa ma transform intr-un urs ursuz fara soft skills si sa sed. Zile intregi, daca s-ar putea. Ah, sunt o mica nerecunoscatoare, nu e chiar asa de rau, as putea de exemplu sa cad intr-un burn out sysdrome si sa-mi iau concediu medical, dar nu e chiar asa de rau, cum spuneam. Cobor dintr-o troaca si sa ma urc in alta, ca doar mie imi place sa calatoresc si nu obosesc niciodata, e extraordinary, primim des musafiri si umplem serile sau weekendurile, ne vizitam prietenii (sau nu) pe te miri unde (accent pe te miri unde), bifam diverse “must see” artistice (sau nu), mergem prin parcuri, paduri sau la ferma lu’ Yoshi, calul roib ce face concurenta serioasa Giulianei, citesc carticele epistolare care-mi lasa gusturi amare si nostalgia timpului pierdut cu prostii (dar tre’ sa existe si ele, altfel n-am avea termen de comparatie), jonglez cu timpul, cu lumea si cu toate experientele de care mi se pare ca am nevoie. Cred ca am sa dezvolt tendinte agora- si sociofobe, sa nu mai vad pe nimeni, sa stau in capul meu cu hubbs si Irisu’, ca asa mi-e cel mai bine, sa ne reparam bicicletele care zac de ceva vreme, de cand le-am rupt pedalele si s-o luam incet pe coclauri unde n-a ajuns picior de pamantean inaintea noastra. Pana una alta, ne descurcam si mergand pe jos, ca doar Englischer Garten e la o aruncatura de bat si dap, are si colturi “nepoluate” de oraseanul pentru care natura se reduce la gradina de bere. Anticipez freamatul si vria urmatorului oras (anul asta se poarta concediile posh, de mers prin muzee si experimentat culinar – piggy a crescut si se bucura si ea de locurile noi, ceea ce inseamna ca am scapat de exclusivitatea evadarilor la Bauernhof sau a putei in nisip – nu ca acestea n-ar avea farmecul lor, dar mix and mingle is the key, nu-i asa?).
Missy a crescut (ceea ce cu mandrie afirma de mai multe ori pe zi), scrie din ce in ce mai mult si radem de ne scuturam cand se joaca de-a literele… De la TATA, MAMA IRIS a trecut acum la treburi mai complicate, cum ar fi FLORICELE sau numele alora care se intampla sa fie prin preajma cand o apuca febra scrisului. Ah deja o “vizionez” pe ea asa cum facea ta-su in tineretile noastre, desculta si insarcinata pe o plaja (noooope, asta era fantezia cu taietorul de lemne canadez), so, din nou… desculta, desteapta, tolanita intr-un sezlong de rachita roscat, cu un MacBook scriitoricesc in brate si cu niste bucati de gheata plutitoare intr-o mare de Glenfiddich la picioare.
- Kannst du schon schreiben?
- Ich bin doch schon drei Jahre alt!
Si mai e putin si vor fi patru… De cand e „mare“ se intampla tot felul de incidente hilare, pe care nu se poate sa nu le evoc, cum ar fi sa pescuiasca rujuri, dermatografe si alte treburi de machiat din poseta bunica-sii, sa se ascunda si apoi s-o gasim pictata a la Marylin Manson, sa pretinda ca atunci cand dorim sa pasim in imparatia ei sa batem de trei ori ca poarta ca sa stie ca suntem noi, sa… sa… O gasim din ce in ce mai des varata pe jumatate in dulap, proband la nesfarsit rochii, esarfe si visand sandale albe, incercand sa potriveasca posete si palarii de soare. Din cand in cand atenteaza si la raftul cu maclavaisuri si-o gasim cremuita pana si pe pleoape sau mirosind a parfum, tot altul, ca doar nu poate folosi la nesfarsit sticluta roz. Vrea sa fie cocheta, iar cand vede ca ne punem mainile in cap fata-n fata cu cochetaria, scoate un “ah” afectat, implicand un “ce stiti voi” si iese suveran din incapere.
Atunci cand nu-i convine tratamentul “o doare burta” pentru cateva secunde, pana se remediaza conflictul. Sper ca aceasta “durere de burta” nu va fi precursoarea celebrei dureri de cap a muierii emancipate: “ah, nu pot acum, am o migrena”, “ah, daca ma superi, ma va durea capul si stancile se vor prabusi in mare in vuiet prelung si cocosii nu vor mai canta si.. si… si…”, “ah, depresia, depresia, pandeste la colt”. Eu n-am migrene, never had them, that’s why imi permit sa le iau peste picior, cu scuzele de rigoare adresate posesoarelor, printre care si mom.
Dar, sa nu ne abatem de la titlu, toate treburile insirate mai sus, care uneori cad in adancurile vaii plangerii, inseamna intr-o mult mai mare masura si bucuria zilelor incinse, vii, pline de energie si entuziasm, traite si decojite pana la miez, alergate, ostenite, adormite strans, strans… Allow me to introduce myself: astazi sunt Lillifee, cum ma striga Irisu’ cu unul din multele “nume” pe care mi le da, asa cum candva il rasfatam si eu pe my dad in toate limbile pamantului…
Ce-am mai aberat… Ma droghez imediat cu ibuprofen, poate trece…
