You meet thousands of people and none of them really touches you.. And then you meet that one person and your life is changed. Forever.

Asa se termina un siropel de film pe care tocmai l-am vazut la tembelizor, nimic extraordinar, aceeasi tema exploatata si in alte variatiuni, ea bolnava, el inima salbatica pana cand se intalnesc si se iubesc la nemurire…

Junele a dormit pasnic in bratele mele tot timpul si cand s-a terminat filmul cu replica de mai sus, m-am uitat la el cu toata fericirea lumii in suflet… Adevarat. Intotdeauna exista acel cineva care se face raspantie si ne schimba drumul. Pentru totdeauna, cu buna stiinta sau din intamplare… poate nu asa cum parea intr-o vreme sau cum ne-am inchipuit, insa, daca avem noroc, in bine… asa, cat sa cuprindem toata fericirea lumii in suflet…

Fericirea e atunci cand el imi arata gingiile intr-un zambet larg in timp ce se uita in ochii mei de parca am fi ultimii doi oameni de pe pamant, cand ne plimbam toti patru pe coclauri cu el atarnat la pieptul meu si cu ea tinandu-ma de mana, fericirea e atunci cand pentru cateva clipe uitam de nesomn, de treaba, de boli, de bani, de griji, de unghiile nefacute si rufele din pivnita, de prostia si superficialitatea de care dam la tot pasul – dar care ajuta sa ne cernem de legaturi impovaratoare investite cu mult mai multa importanta decat aveau, fericirea vine din faptul ca-i stiu sanatosi, cand in jurul nostru sunt povesti triste la tot pasul, fericirea vine din faprul ca apuc sa-mi dau seama ca nu stiu ce mi-as mai putea dori… Poate doar timp, s-o tin in loc…

Zi de weekend cu planuri marete, daramate toate de urmatorul membru febril al familiei. Si uite-asa ne-am pasat virusul de la unul la altul si-am inchis cercul, tananananana. Asa ca change of plans. Daramate si ele de accidente casnice, caci da, azi n-a fost ziua mea. Mi-am taiat un deget, da’ rau, cu stropi de sange pe peretii bucatariei, un tipat dramatic si cutitul roz al lui Jamie aruncat teatral pe gresie. Ta’su si-a facut datoria de salvator, a sters, a curatat, a pansat, ba a oferit chiar si-o plimbare la spital cu perspectiva unei cusaturi elegante de degetzel. Change of plans again, am sfarsit pe canapea, mancand amandoi popcorn cu unt si inghetata expirata direct din cutie si uitandu-ne la filme. Toata intamplarea asta trezeste la viata sweet memories, de la inceput de facultate, cand dupa ce mi-am dat degetele pe razatoare, ta’su tot asa m-a oblojit, intr-un inceput de an minunat, la umbra unei fuste galbene ca soarele, pe post de perdea de dus. Insider joke;). Life is good!

De consemnat si faptul ca de astazi tanarul Radu are tron propriu si personal pentru servit masa, asortat cu lampa. A dezvoltat, de asemenea, noi intensitati vocale, folosite la maxim cand isi exprima frustrarile legate de faptul ca inca nu-si poate misca fizicul atletic pe cat de agil si-ar dori.

Ah, si azi am purtat fusta, dupa muuuulta vreme de jeansulit. Felt like a woman;).

Adventul. Mos Nicolae. Ziua Evei. Bradul. Un Weihnachtsmarkt de pomina cu urmari formidabile. Ziua lui Hans. Ajunul. Craciunul. 6 luni. Revelionul. Prieteni dragi. Punct. De la capat. 37. My better half. Accident. Zana buna. Prieteni dragi. Trauma. 7 luni. Febra. Vant. Tuse. Deja vú.

Doua luni in cateva randuri. Doua luni cat doua vieti.

Nu stiu cand au trecut doua luni… nu mai am absolut nici un fel de simt al timpului.

Adventul a fost frumos, cald, plin de Plätzchen si cozonaci. Am copt cat pentru toti anii in care n-am copt. Am avut casa plina de copii.

Am sarbatorit apoi Eva, zana buna din casa de alaturi.

Am taiat bradul la Rauchenberg, pe zapada, cu Radu la piept si Irisu’ de mana. Traditia asta se pastreaza deja de cativa ani. Cald si bine.

Next weekend, eu am decorat standul hortului si ta’su a copt crepes la piata de Craciun din sat. Am strans iar bani pentru copii. Cald si bine. Tot la piata de Craciun am avut revelatia ultimelor luni. Nu suntem singuri. E cineva aproape. Si ce bine-i cu ei de atunci.

Apoi l-am sarbatorit pe Hans, am mai atins un pic satul, de aproape. Din nou cald si bine.

Ajunul. Magic. Am impachetat cadouri fara numar, apoi le-am despachetat in chiote de bucurie. Am facut o plimbare prin sat noaptea, in cautara lui Christkind, a mosului si a cui pune cadorile sub brad. Am daruit mai mult decat oricand. Self made gifts. Am primit mai mult decat oricand. Cel mai cald si mai bogat Craciun ever. Parfumat, cu miros de cozonac. Daca de Pasti a nins, de Craciun au fost 20 de grade afara. Mult mai multe in casa si-n noi.

6 luni de Radu. Doar necuvintele il pot purta. Copilul perfect, venit sa ne arate cam despre ce-i vorba in trecerea noastra pe aici. Inca rade, raza de soare. Cald si bine.

Revelion. Casa plina cu prieteni dragi. Genul ala de prieteni in compania carora pot sa adorm stand de vorba. Nu-s multi si asta spune totul depre deschidere, incredere si apropiere. Prieteni pierduti si regasiti. Lectii de viata. Midnight sushi. Artificii, orizontul arzand. Cald si bine.

37. Spune 37… Dar intarziat. Love of my life. Sarbatoare spontana cu prieteni dragi. Celebrating life. Prieteni vechi si prieteni noi, prieteni de aproape si prieteni de departe. Cald, cald si bine.

18 ianuarie, rebirth. Memento mori. Cica ar trebui sa scriu despre asta in amanunt, sa procesez trauma, sa… Sa… Inca nu pot in amanunt, inca doare, inca sunt lacate care se descuie doar noaptea in transpiratii reci si imagini fugare, aceleasi din nou si din nou si din nou… Dar asa, ca trivia… Am avut din nou un noroc extraordinar, toata lumea se mira, eu cel mai tare. N-am nici o explicatie, poate-i un inger bun la datorie, mama Chiva sau altcineva, o zana buna, un Dumnezeu milos, karma, you name it. Insa in dimineata aia, cineva ne-a purtat pe brate pe Radu si pe mine si dintr-o carcasa zdrobita si-o ploaie de cioburi am scapat amandoi fara nici o zgarietura. Fara nici o rana pe dinafara. Intregi. Am iesit in decor si ne-am izbit de padure in asa fel incat sa nu ni se intample nimic. Intr-un scenariu cu potential tragic, cineva a ales pentru noi cea mai sigura traiectorie. Mi-a fost frica pentru Radu. Au ramas in urma noastra un maldar de fiare, niste copaci suferinzi si o multime de daca… insa noi suntem bine. La trei masini in urma noastra, asa au cazut zarurile in dimineata aia, era Eva. Asa ca dupa ce l-am scos pe Radu din masina, atat m-a tinut kickul de adrenalina, am putut sa ma prabusesc, sigur, la figurat, pentru ca m-am simtit in siguranta. Stiam ca e cineva sa ma prinda. Eva, the fairy godmother. Si ta’su. Au ramas visele urate si bucuria unui nou inceput. Celebrating life.

7 luni. Febra si primii doi dinti. Rasete. Raza de soare. Cald si bine. Acasa.