Sambata usoara, la pas, in soare, in tihna…
Author: Lee
Life as we know it… with Tom
Iata din nou un post inlacrimat, nascut dintr-un preaplin de hormoni care nu-i asa, ne imping in ultimul timp catre tot felul de intreprinderi mai mult sau mai putin rationale.
So, ce-am mai facut, ce-am mai facut… cuibarim la greu, recuperam de pe la prieteni mobilele de bebeluc din vremea principesei pentru a le reconditiona spre folosul mai nou numitului Bocanila (aka Felix, Max, Finn si alte cateva sugestii, ca doar m-am plans de lipsa lor. Acu’ am de nu stiu ce sa fac cu ele :D).
Si am facut o noua fixatie pentru cuvantul plan :D. De unde pana acum eram “merem cu valul si cand nu ne place ne-ntoarcem contra lui”, acum m-a lovit treaba asta cu planul. Tre’ sa facem un plan sa nu mai cheltuim ca nebunii pe tot felul de prostii!
Ah si da, sub imperiul mormonilor si al unor dorinte demult reprimate am trecut la urmatorul pas din imaginea familiei de revista, si anume catzelul. Ah, da, si uite-asa de sambata avem un nou colocatar pe nume Tom. Are 2,5 ani si l-am adoptat de la o asociatie de protectia animalelor unde a fost abandonat de prima lui familie. Tom e un pistruiat bine crescut si dragalas nevoie mare, dornic de guguleli, de eventura, mare alergator si empatic fara margini… so da, again, Bilderbuch ;).
Horse like?
Chestia asta cu numele devine din ce in ce mai amuzanta. Citim despre nume si intelesurile lor, azi despre litera A si ne cocosam de ras la gandul posibilelor combinatii si ale urmarilor pe viata asupra mazaricai.
Ea: Si ce nume mai sunt scrise acolo?
Eu: Amadeus?
Ta’su: Amadeus N. (rasete molipstoare)
Ea: Amadeus e nume de cal, cand ne luam un cal poti sa-i pui numele Amadeus.
PS: A se observa “cand” si nu “daca” :D.
Call me Felix?
Aaaaaaaaaand…. it’s a boooooy! In timp ce asteptam sa intram in cabinet, inca se paria la greu pe Bobita sau Buburuza :D. Ta’su a castigat, it’a a boy ;). Irisu’ voteaza cu Felix… noi… inca nu stim, da’ sansele nu stau rau deloc sa adoptam propunerea sorei mai mari.
Food, it’s all about food!
Mi-e foame, de luni de zile mi-e foame. Am mai avut eu experiente din astea fomistice, da’ parca asa ca in ultimul timp, nope… mi-e foame si pofta de tot felul de chestii, care mai de care mai ciudate, experimentate in alte vieti, in alte locuri. Tante dr. m-a intors pe toate partile, am o gramada de wehwechen da’ asta cu foamea chiar n-are nici o explicatie. Nu par a avea nici o lipsa de vitamine, minerale, etc…, mananc sanatos, mult, beau apa, fac totul ca la carte si totusi mie mi-e foame.
De cand tot citesc despre hypnobirthing si incerc sa-mi respir durerile si sa ma regasesc senina si curata in viata noua pe cale sa inceapa, m-a luat asa un dor nebun de India. La fel ca in cazul Romanikai, imi aduc aminte numai de ce a fost frumos acolo, mizeria si saracia au ramas undeva departe. Mi-aduc aminte de seninatate, de intuitie (pana si Jobs zicea in biografia lui de intuitia indienilor), de templu, de meditatie, de dansul care la inceput mi se parea ridicol si pe care apoi l-am inteles altfel, extatic, profund, mi-e dor de mancaaaaaaare. Culmea e ca nu mi-e dor neaparat de mancarea din Punjab, ci mai degraba de southern food din Kerala, de arome, de parfumuri… Mi-e foame si pofta si… si… Astept sa vina mom sa ma salveze din eterna salivare cu niste bors de fasole si placinta cu mere!
Si intre timp visez cu ochii deschisi la un meen molee, la care poate chiar ma incumet in weekend… ca-mi lipsesc ceva condimente din sertarul magic.
Ia, take a look la nenea asta… YUUUUUUUUMYYYYYYYY!