Ce-am mai facut…

Ce-am mai facut, ce-am mai facut… am dat in mintea copiilor, da’ rau de tot. Oameni in toata firea ne-am tavalit ca porcii in balta si am ras cu lacrimi in timp ce copiii nostri ne priveau siderati de pe margine.

Ce-am mai facut… ne-am facut membri ai societatii germane. Asa ne-a spus tanti care ne-a inmanat certificatele: “Ich darf Sie jetzt in unsere Gesellschaft willkommen hei├čen”… na dann! Dupa ce am iesit cu tzidula, ne-am dus sa bem o cafea si am mancat cate un Breeze, ca niste adevarati baierezi ce suntem. Cliseu mai mare nu exista:).

FB mi-a dezactivat contul pt. ca am pacatuit impotriva policy-ului lor, adica nu aveam cont sub numele meu adevarat. Ntz ntz… Ce-am avut si ce-am pierdut:))).

Am sarbatorit tanarul pirat, care ne-a dat emotii mari in ultima luna, cu vorba lui, si pe tanara domnita, care din toamna va merge la gimnaziu pentru ca, nu-i asa, este cea mai frumoasa si cea mai desteapta si cea mai extraordinara fetita de pe pamant.

Mi-e dor de lume si de creiere expuse si pun deseori sub semnul intrebarii, dupa cum se poate citi in cele nspe posturi precedente, sensul existentei noastre aici si acum. O fi si asta un fel de mid-life crisis. Inca n-am trait iluminarea, daaaaar ne tinem de pasii aia mici pe care i-am pomenit mai devreme. Scale down cat mai mult. Travel light. Multumirea si sentimentul de reusita sunt, in perspectiva mea, in stransa legatura cu impactul asupra lumii din jur, nu cu pozitie, titlu, statut, bani sau headcount. Asta cu headcountul e noua, dar pfui, extrem de importanta pentru unii. Nach dem Motto spune-mi cati omuleti iti raporteaza cu saru’mana ca sa-ti spun cine esti! Avem de dat, ii vrea cineva? :D. Ca io nu vreau decat sa-mi iau rucsacul in spate si sa ma car. For good, si daca nu for good, atunci macar asa, for a little while. Cum s-ar spune, pe cai! Si cine n-are cai, pe maine!

Croatia…

…e tare frumoasa. Are pamant rosu si multe pietre. Apa clara si vie. Arici de mare. E melodioasa si pe alocuri nealterata. Simpla, fertila, cu apusuri metalice, ca ascutisurile cuvintelor cu care ne facem harakiri in suflete. Am asteptat prea mult s-o cunoastem, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Cu veleitati de wake up call, datorita evenimentelor balbaitoare pe care le-a gazduit. Agonie si extaz, pain&pleasure. To be repeated. Extazul. De agonie ma lipsesc.

Simplu…

Ca sa nu fie dracul asa de negru, trebuie mentionat totusi faptul ca am inceput… Poate fi mai simplu, e demonstrabil. Am luat exemplu, am pus pe hartie dilema, am facut liste, calcule, socoteli. Un pas inainte. Apoi rate noi… Doi pasi inapoi… Un plan de actiune si ancore mici ca sa ma pot tine de el, un pas inainte. I’m not alone… Doi pasi inapoi. In teorie, ar trebui sa urmeze un pas inainte… Looking forward… Sau nu?

Reset… Again

Ar fi trebuit sa ma fi obisnuit pana acum, insa nu, de fiecare data o iau in barba… Trosc, caderi, reparatii, rezolutii, inapoi la rutina, indobitoceala, spartul bubei, trosc… si de la capat.

Azi sunt recunoscatoare pentru ajutorul alor mei. Au sarit iar sa ne scoata din cacat cand am sunat plangand acasa. Si pentru copiii mei minunati. Cei mai si cei mai copii din lume, pe care nu reusesc sa-i protejez cum as vrea de orbii neputinciosi, cu gura mare si intentii bune din jurul lor. Neputinta asta e cusca mea cea mai mare.  

As vrea sa nu-i grabeasca nimeni, sa nu ridice nimeni vocea la ei, sa fie tratati cu bun simt, rabdare si respect. Sa nu fie luati peste picior si criticati. Sa nu fie ironizati si ridiculizati. Sa fie laudati, nu e de la sine inteles sa fie atat de extraordinari precum sunt. Dar e greu, atunci cand tu, la randul tau, copil fiind, ai fost abuzat. Abuzatii devin abuzatori, dar ah, am uitat, asta e doar bullshit psihanalitic, n-au aia habar despre ce vorbesc. Da, e un abuz ordinar sa-ti tratezi copilul ca pe o posesiune, sa-l ironizezi, ridiculizezi, sa urli si sa-l intimidezi aducandu-l in punctul in care echivaleaza respectul “datorat” parintilor cu supusenia oarba si cotizatia fara cracneala. Sa-l programezi, prin purtarea ta fata de el, spre a se transforma in tine, pentru ca doar atat i-ai putut da, iar el nici macar sa nu realizeze ce a devenit…

Azi sunt extrem de dezamagita pentru ca nu reusesc sa ma fac inteleasa de catre oamenii care ar trebui sa inteleaga oricum, fara a fi nevoie de efort, fie din partea mea, fie din partea lor. Azi sunt suparata pe mine pentru ca m-am legat cu lanturi de nescuturat, de piloni cu dinamita la baza. 

Mi-am conturat un AMR egoist, care sa-mi ofere confortul psihic al “raului mai mic”. In sinea mea, stiu ca e doar bullshit, un urias cu picioare bolnave, o amanare pentru ca-s comoda, lasa si fricoasa. Si da, de vina pentru aceste conflicte inchipuite, doar am bifat tot ce era pe lista, nu? O familie, o casa, un job, un pom… Sunt sclavul model! Tot inainte!