…scrie in carte. Cartea de anul asta e bogata in imagini, saraca in cuvinte. A fost un an altfel, la fel va fi si cartea lui.
Pentru anul ce vine, emotii. Viori, dans, dezbateri… Sa fie asta locul ei? To be continued miercuri. It’s that time of the year, cand se evalueaza optiuni, se iau decizii. A crescut. Azi mi s-a muiat sufletul ca pamantul dupa o ploaie de vara…
Dupa o pauza atat de lunga, acum ca mi-am reactivat ternul de joaca, orice partz a capatat o importanta colosala si pare demn de mentionat la catastif.
I. are un coleg de clasa in vizita, tocmai a sosit acum cateva minute. E pentru prima oara la noi si am senzatia ca nu-i de multa vreme in gratiile demoazelei, cel putin nu prea i-a fost pomenit numele pana acum. Inainte sa ajunga individul, madame se tot foia de pe un picior pe altul, fugea la geam, apoi mi se cocotza pe genunchi…
– Esti emotionata?
– Un pic…
– Hmmmnnn… Iti place de N.?
– Un pic…
– E un gentleman?
– Un pic… E nett…
Ce ti-e si cu picul asta…
A ajuns individul…
– Wollt Ihr etwas trinken? Knabbern?
Se uita la mine timid si cu juma’ de gura zice:
– Ich habe jetzt kein Hunger oder Durst.
Si o zbughesc amandoi pe scari… Dupa cateva minute o aud cum ii ciripeste ca o pasarica din referatul despre ciocolata facut anul trecut, al carui poster e lipit pe un perete in camera ei:
– …also 95 Prozent der Schokolade…
Si candidatul o asculta rabdator… Jeeze, this is weird!
Later edit: canta amandoi Du errinerst mich an Liebe…
I-am intrerupt :D c-o limonada si fructe. Wtf!
Yep, tot despre pregnancy e vorba, asta e evenimentul major care ne tine acum in priza. Sabine a fost ieri pe-aici si dupa cum se arata, colocatarul (care inca NU are nume :(((((((), la fel ca sora-sa, pare ca se grabeste un pic sa vina pe lume. Ideal ar fi sa mai stea inca vreo doua saptamani in cuptor. Ieri am umblat prin casa amandoua si ne-am intretinut despre care ar fi cel mai bun loc de nascut. Cica dormitorul nostru are o atmosfera placuta. So be it…
Ziua de marti, in care am mai avut un mic intermezzo spitalicesc, n-a facut decat sa confirme faptul ca nu exista loc mai cald, mai sigur si mai natural de intampinat pruncul decat la noi acasa. Dupa o tumba calculata gresit, Irisul a aterizat cu picioarele destul de dur peste cochilia lu’ frate-su’. Cum placenta e pe peretele anterior, anumite lovituri in plin ar putea fi, in cazuri extreme, cauzatoare de hematoame sau chiar de dezlipiri de placenta. Era tarziu si nu mai era rost de ajuns la tante gyn, asa ca ne-am indreptat spre cea mai apropiata clinica pentru o mica ecografie, ne inchipuiam noi, care sa confirme ca totul e ok. 5 minute si back home. Daaaar, vrabia malai viseaza, iar ne-au luat la puricat, iar CTG (ta’su scotea deja fum pe urechi, mai avea un pic si-o musca pe moasa care mi-a cablat burta), iar o cucoana dr. pusa pe masurat… Zic: nu-i nevoie sa masurati copilul stiu ca e totul ok, ma intereseaza doar daca e totul in regula cu placenta. Ea zice: nuuu, tre’ masurat, e procedura standard, sa estimam greutatea etc… La ce e relevanta greutatea pentru ei, daca pentru mine nu e, no idea… Ma rog, pana la urma am negociat in jos si joaca ei de-a ecografia si-am trecut la treburile serioase, si anume semnaturi ca plec acasa impotriva sfatului medicului, adica al ei, si a recomandarii de a sta sub supraveghere cel putin 24 de ore. After all, placenta era ok, mai mult nu ma interesa.
Acum vreo cateva saptamani am fost la o prezentare a aceleiasi clinici. Statistica spune ca e cea mai natural birth friendly clinica din sudul Germaniei, avand o rata a cezarienelor de aprox. 17% , spre deosebire de 30-40% la clinicile universitare. Totusi, in prezentarea care a durat 1,5 ore, tanti a avut doar doua slideuri despre nasterea naturala: unul – o fotografie a unei fresce vechi din Mexic, in care era prezentata o femeie in “durerile” facerii la parter si jumatatea ei la etaj. Prin planseu treceau doua sfori legate de bijuteriile de familie ale impricinatului, ale caror capete se aflau in mana doamnei aflata cum spuneam in dureri. Cand ele deveneau de nesuportat, tanti tragea de sfoara, sa sufere si individul care a impregnat-o. Sac. Al doilea slide era despre multele modalitati de a “ajuta” femeile care totusi se incumeta sa nasca natural: diverse analgezice, Dolantin, epidurala, forceps si vacuum. Miiinunat! La restul prezentarii n-am mai fost atenta, devenise neinteresanta dezbaterea despre cat de neprofitabile sunt nasterile naturale comparativ cu cezarienele, pentru care casele de asigurari platesc mai mult decat dublu si despre cum rata mica de cezariene, care era pana acum atuul spitalului nu va putea fi mentinuta, pentru ca administratia spitalului e de parere ca nu se fac destui bani din afacerea cu nascarea.
Am cunoscut-o si pe Kathy, umbra de Sabine, de care m-am simtit imediat legata de o sumedenie de fire nevazute. Am palavragit ore intregi, de parca ne-am fi stiut de cand lumea. Parea sincer mirata de faptul ca nu ma potrivesc imaginii femeilor care nasc acasa de aici, ca nu-s destul de hippie pentru asta, nu port flip-flops si pantaloni colorati din bumbac indian :D, n-am parul strans in turban si nici nu cantaresc 100 de kile in urma nasterii celor 4-5 copii pe care ar fi “trebuit” sa-i am deja… Am punctat in schimb cu mancarea bio si dezbaterile despre Green Peace si Amnesty International ;).
Well… treaba aia cu aparentele se pupa si in cazul de fata. Thank God ca ta’su nu e vreun cacacios care sa-mi faca bagajele si sa ma transfere fara drept de apel la poarta spitalului, iar experienta nasterii Irisului, in care am stat de manuta multele ore pana ne-am intalnit, l-a intarit intr-atat incat sa se incumete sa ne tinem de mana si acasa. Nu, nu suntem inconstienti, nici Sabine, moasa noastra nu e, avem incredere in noi si in ea si in caz ca se arata vreo complicatie o sa mergem la spital ca tot omul ne-alternativ. Da, sunt recunoscatoare ca exista posibilitatea cezarienei in caz ca vom fi pe muchie de cutit si viata noastra va depinde de asta, insa nu vad de ce m-ar preocupa subiectul asta inainte de vreme, fara sa fie nevoie. Nu, nu dispretuiesc in general femeile care au nascut prin cezariana, asa cum a concluzionat o pisi care a citit ce-am scris acum cateva saptamani. Majoritatea prietenelor mele au trecut printr-o asemenea operatie… si daca e nevoie, n-as ezita sa trec si eu. Insa pentru cezarienele nascute din comoditate, frustrari, neputinte, frica de durere sau griji pentru estetica putzelor, atat din partea medicilor cat si ale madamelor nascatoare, n-am nici un pic de respect. E parerea mea, nu tre’ sa fie nimeni de acord cu ea.
In rest, rollercoaster. De cand sunt acasa ritmul e si mai nebun decat atunci cand mergeam la servici, mi se pare ca am de recuperat tot ce n-am reusit sa fac pana acum. In fiecare zi programari peste programari, am reusit in sfarsit sa mergem la ortodont, Irisul e de ieri mandra posesoare a unei Zahnspange albastre, am gasit o tante care sa nu ne mai creada nebuni ca ne autodiagnosticam si sa confirme ca Irisul n-are neurodermita, ci un alt fel de dermatita, autoimuna, probabil o reactie la primul vaccin pe care inca am apucat sa i-l facem cand era doar un bebe. Pare ca ne-am oprit la timp.
Saptamana asta am fost trei zile la scoala, la Projektwoche Europa. Am fost parte din doua workshopuri, unul de engleza pentru fanii fotbalului, ca tot se poarta Campionatele Europene, iar celalalt de constuit modele arhitectonice. Asa ca ieri, vreme de trei ore si jumatate am construit cinci turnuri din Pisa, un Atomium si o barca de vikingi. Irisu happy ca in sfarsit e si ma-sa prezenta constant la activitatile scolare de dimineata si nu doar asa, din cand in cand… How I missed that!
La socializat, again, intensitati nebanuite… am iesit in oras cu “fetele”, am grillanit cu vechi prieteni, ba la ei, ba la noi, Irisul are aproape in fiecare zi cate o intalnire de joaca iar noi avem in weekendul asta doi copii. Daniel e din nou peste weekend la noi si desi asa elefantica cum is, nu mai tin pasul cu el ca alta data, tot ma bucur de chimia noastra.
Saptamana viitoare se anunta la fel de plina, casa plina, agenda plina, ca la nebuni… Sunt multi care au impresia ca odata cu un copil se termina lumea si simt nevoia sa ne mai vada o data inainte de marele eveniment.
P.S. Pivnita inca e locuita de monstri :D. Definitely colegul tre sa mai stea in casuta lui, inca nu-i vremea de iesit :D.
Ma gandeam zilele trecute ca blogul asta s-a transfomat si para transformat… de la primii pasi in ale parentingului cu Iris, am trecut pe rand prin dilematice, inima albastra, una pe zi, impresii de calatorie si… inapoi la primii pasi, de data asta in ale parentingului de doi. Asta e, alte stiri n-avem, dilemele s-au rarit, calatoriile si ele, ca unde sa mai umblu cu ditamai sfera in fata, m-am transformat intr-o pisicoasa si… cand sa ma las cu totul pe spate si sa savurez restul zilelor in trei, eh, se intampla iar evenimente neasteptate.
Copila noastra dulce, cuminte si hotarata se transforma incet incet intr-o personalitate… sa-i spunem puternica si rebela, ca sa ramanem politically correct :D. Si ce ne mai invidau trupetii in ale parentingului, pentru cat de usor a fost de crescut pana acum. Asa cum cica erau invidiati si mom&dad pentru subsemnata :D.
In momentele mele de glorie, cand reuseam s-o aduc la exasperare pe mom, imi ura din toata inima ei de parinte incercat sa am un copil exact ca mine. Si io-i raspundeam: “ce fain ar fi”… si este, intr-adevar, cu mici exceptii… ca aia de luni, de exemplu, cand am stat o ora si jumatate cuminte la o discutie “serioasa” cu invatatoarea, despre palmaresul copilului din dotare. N-o sa insir aici diversitatea actiunilor din diverse categorii, dedicarea ei exemplara in domenii care-o intereseaza si nepasarea, ca sa nu spunem indolenta, in alte privinte care n-o impresioneaza…
Dupa ce Frau K. a laudat-o bine si a spus ca nu e dracul atat de negru, a trecut la ultima nazbatie pe care madame a infaptuit-o saptamana trecuta. Si anume, cea dulce si cuminte a sterpelit una din stampilele invatatoarei (una din stampilele cu care le evalueaza temele, ca inca nu primesc note), stampile pe care nu prea pune ea mare pret si… a stampilat peretii toaletei fetelor. Bineinteles ca n-a spus nimic, toata lumea s-a dat de ceasul mortii sa gaseasca faptasul, s-au facut anchete, s-au stabilit cercuri de suspecti, pana au ramas doar ea si o alta fetita in discutie. Aia a avut o atitudine mai relaxata in timpul chestionarii, mneaei a cam dat din colt in colt. Pana la urma a marturisit ca ea a fost autorul, insa nu le-a dat nici motivele care au determinat-o sa lase urme pe peretii scolii si nici stampila inapoi.
In acest moment s-a produs discutia mea cu Frau K., dupa care a urmat o discutie in trei despre responsabilitate si revolta impotriva sistemului. Cu aceasta ocazie am aflat si unde a ascuns stampila, pe care astazi a inapoiat-o cu scuzele de rigoare. Bineinteles ca nu i-am povestit ca actiunea mea de protest, petrecuta tot in clasa intai, a fost sa hotarasc ca nu mai vreau sa merg la scoala si ca am pus in aplicare acest plan, pana cand dad m-a gasit intamplator acasa, intr-o zi, la o ora la care se presupunea ca trebuie sa ma aflu in clasa cu ochii la tabla. Dar a durat ceva timp si-am savurat vreo doua saptamani de “vacanta”. N-am savurat recuperarea lectiilor pierdute…
Asadar, fuck the system! Nu prea-i plac fetitele si pana acum le accepta langa ea doar pe cele mai oite asa, care au o atitudine de “Fii capitanul nostru”… In schimb are o intreaga gasca de baietei dupa ea. Atat la scoala, cat si la hort. Mamele acestora ne suna sa stabilim intalniri de joaca, camaradul Jamie inca este un obisnuit al casei, pe care inca-l ia de obraji si-l joaca pe degete si care inca are o rabdare fantastica cu scorpia. Si nu, nu-i vreun mototol ingramadit, din contra e the “it” boy la noi in sat in aceasta categorie de varsta. E baietelul la a carui aparitie fetitele rosesc si-si dau coate si-si spun una alteia cu ochii aposi si voci tremurande, dupa ce el trece ca furtuna prin ele, “oricum nu-mi placea de el” ;).
Nu se indeletniceste cu Hello Kitty, My little Pony, Filly Horses sau alte hituri roz ale grupei de varsta, in schimb e experta in Star Wars, Clone Wars si Lord of the Rings, soon to be si in Harry Potter, si-a spart pusculita sa-si ia un album in care sa-si tina cardurile cu toate personajele din Star Wars, face schimb de carduri cu baietii din clasa a patra…
Saptamana trecuta am fost in Gradina Englezeasca cu grupa de Naturforscher sa ascultam o prelegere despre lilieci si sa-i si vedem in actiune. La un moment dat ia copilul de unde nu-i, toata gasca de fetite mergea intre grupurile de parinti, a noastra apare ca o floare dupa ce noi ne-am dat un pic de ceasul mortii, cu gasca de trupeti dupa ea… o luasera inainte, sa arunce cu pietre in lac. La sfarsit, fetitele s-au asezat cuminti pe bancute sa se refaca dupa lunga si anevoioasa excursie, a noastra s-a apucat sa prinda tantari pe marginea lacului, of course, tot cu… baietii. Faceau concurs, care are mai multi tantari morti intre palme in acelasi timp.
Si nu, n-a devenit fetita barbat bine, e inca la fel de delicata, translucida, feminina, purtatoare de rochite si protestatara cand vine vorba de pantaloni, iubitoare de pantofi, margele si legginsi colorati… Atata doar, ca-i plac baietii… si actiunile revolutionare in urma carora o parte din noi zice cum a zis ta-su’ cand i-am povestit de stampila buclucasa, si anume “ce fain!”, o alta insa intra in pamant de rusine si frustrare.
Ah, socul de azi cand am cules-o de la hort a fost de natura estetico-functionala: are o gramada de julituri/zgarieturi in jurul ochiului si pe pleoapa stanga. A minimalizat cu totul intamplarea: “nu e nimic, vad bine, doar ma jucam de-a ascunselea”… Are genunchii juliti, degetele zgariate, da’ astea stau toata vara asa, ne-am obisnuit… Tocmai a venit de-afara: a jucat fotbal. Ea, Jamie si Ayden impotriva lui Markus, ca doar el e mai mare. Au castigat cu 10 la 8. Hallelluja, altfel n-aveam liniste la masa de seara :D.
Well… va urma, ma indoiesc ca se opreste aici.
Toti in bucatarie (ca numa’ acolo se pot infaptui anumite activitati culinare si numa’ acolo avem semnal la mobil ;)), ta’su presteaza un risotto, io ma telefonez cu amicii, iar Irisu’ rontaie la niste Molenaartje Corn Peanuts. Ea in marine look, cu cigarette jeans si tricou alb bleumarin, cu un pufulete la mijlocul buzei de jos, se uita in ochii mei si zice angelic:
– Uite, mama, piercing! Si da asa din buza si din pufulete in acelasi timp.
Noi doi, stana de piatra, pana ta’su da intr-un ras nervos uitandu-se la fata mea, in continuare impietrita. Am ras si io, ce sa fac? :D