The T-shirt legacy

…sau despre cum dintre toate experientele groundbreaking avute in ultimii ani, toate locurile in care am trait mai mult sau mai putin, toti oamenii intalniti, toate milestones traite cu pruncii, demn de relatat mi se pare faptul ca am dat mai departe majoritatea band tricourilor mele, adunate in ani de concerte ale trupelor de suflet. In afara de primul U2 si ultimul Editors, tanara a mostenit toate Gogolurile, Bruce Springsteen and co. Tot! E mandra de ele, le poarta cu drag si incet incet le afla povestile.

E in continuare perfecta, stands out dintr-o mie, ireala, empatica, fashionista, aware de dilemele lumii in care traim, legata de natura, de cer, de munti si de mare. Canta, citeste, deseneaza… si asculta. Cum stie sa asculte copilul asta! Respira fiecare poveste, indiferent a cui, raspunde cu zvac si nerv, fara a judeca sau a pune etichete, fundamental buna!

Si-a cumparat in vacanta vintage jeans, cum ii numeste ea, un fel de boyfriend jeans mai scurti si cu talie inalta si-i poarta cu chucks colorati si tricourile mele. Azi s-a imbracat in Devotchka… si-am avut o seara de mad and faithfull tellings. Cat de out of this world e sa fiu mama lor!

Business as usual?

Nope… azi nu. Desi mailurile, sedintele, gramada de hartii de pe birou “urla” a stres, azi ceva e altfel… ziua a inceput cu un laptop crapat. “Mainboard-Schaden”, zice colegul de la IT. Cica il pot repara. Dureaza doua zile, pana atunci am primit o gioarsa lenesa care sa-mi tina companie pana mi se intoarce prietenul de incredere.

Dimineata am avut o sedinta, follow-up de ieri, strategie, bla bla… business as usual? Nope, colega Travel Manager telefona de zor cu agentia firmei pentru a afla daca aveam colegi in avionul prabusit in Alpi. Uuups… s-a prabusit un avion in Alpi? Ce chestie… In Alpii nostri, unde schiem si ne dam cu sania, unde planuim sa mergem la vara in drumetii? Yep, in Alpii nostri… un pic colea, mai la stanga, mai in Franta. Ok, inca un accident aviatic, huh, ma gandesc, tare mi-e dor sa zbor din nou, ca in viata trecuta, dar parca ma bucur ca nu mai provoc soarta ca atunci. M-am facut mare si lanturile cu care ma simt legata de viata asta de om cuminte, asezat, care bifeaza to do-urile din lista cu o dexteritate de campion, cat mai mult, cat mai departe, cat mai complex nasc in mine mii de frustrari, drame de canapea, planuri escapiste, strategii, tactici, nimic altceva decat noi rotiri inutile ale caruselului in care ma gasesc. Ca un mic hamster, pedalez pana la epuizare in aplauzele spectatorilor! Doar sunt super everything, nu? Bring it on, baby, I’ll take it!

Dar sa revenim la plane crash… stirile urla, twitterul da pe afara, toate agentiile de stiri au live tickere, se intampla aproape de noi, foamea de senzational e mare… N-o sa alunecam pe panta asta, e subiectul unei alte dezbateri. Stirea care m-a atins pe mine e cea despre cei saisprezece elevi ai unui gimnaziu, care se intorceau de la un schimb de experienta cu colegii lor spanioli. Imaginile parintilor care-i asteptau la aeroportul din Düsseldorf m-au impietrit. Oamenii aia, cu flori in maini nu-si vor mai inveli niciodata copiii inainte de culcare, nu-i vor mai certa ca-si pun chilotii si sosetele intoarse pe dos in cosul de rufe, ca-si musca periutele de dinti si le distrug mult prea repede, ca-si lasa pijamalele aruncate pe jos, ca nu-si curata peria de par dupa pieptanat, ca nu mananca tot, ca mananca prea multe dulciuri, ca au luat un 3 la mate, grozavie nemaintalnita care le-ar putea periclita viitoarea cariera stralucita de corporatist, ca le pun piedica intentionat fratilor mai mici, ca n-au chef sa arunce gunoiul, ca… ca… Nu-i vor mai mangia cand povestesc cu obida cum au fost exclusi din jocul din pauza mare, nu-si vor mai cuibari fetele intre cutele unui gat cald si fin, nu vor mai adormi noaptea leganati de suflarea calda a unui prunc obosit, gandind ca nu exista fericire mai mare decat clipa de acum, clipa in care bucata asta din tine ti se abandoneaza in brate si te face sa te simti stapanul lumii.

I. va merge in septembrie la gimnaziu… va merge la un schimb de experienta cu o scoala din Spania sau poate cu una din Franta. Va zbura… e mersul normal al lucrurilor. Intr-o zi am s-o astept la aeroport, frematand de nerabdare s-o strang in brate, s-o respir, s-o ascult… Azi nu-mi doresc nimic mai mult decat s-o pot strange in brate multa vreme de acum inainte.

Mai departe…

…scrie in carte. Cartea de anul asta e bogata in imagini, saraca in cuvinte. A fost un an altfel, la fel va fi si cartea lui.

Pentru anul ce vine, emotii. Viori, dans, dezbateri… Sa fie asta locul ei? To be continued miercuri. It’s that time of the year, cand se evalueaza optiuni, se iau decizii. A crescut. Azi mi s-a muiat sufletul ca pamantul dupa o ploaie de vara…

Boy and girl

Dupa o pauza atat de lunga, acum ca mi-am reactivat ternul de joaca, orice partz a capatat o importanta colosala si pare demn de mentionat la catastif.

I. are un coleg de clasa in vizita, tocmai a sosit acum cateva minute. E pentru prima oara la noi si am senzatia ca nu-i de multa vreme in gratiile demoazelei, cel putin nu prea i-a fost pomenit numele pana acum. Inainte sa ajunga individul, madame se tot foia de pe un picior pe altul, fugea la geam, apoi mi se cocotza pe genunchi…

– Esti emotionata?
– Un pic…
– Hmmmnnn… Iti place de N.?
– Un pic…
– E un gentleman?
– Un pic… E nett…

Ce ti-e si cu picul asta…

A ajuns individul…

Snack

– Wollt Ihr etwas trinken? Knabbern?

Se uita la mine timid si cu juma’ de gura zice:

– Ich habe jetzt kein Hunger oder Durst.

Si o zbughesc amandoi pe scari… Dupa cateva minute o aud cum ii ciripeste ca o pasarica din referatul despre ciocolata facut anul trecut, al carui poster e lipit pe un perete in camera ei:

– …also 95 Prozent der Schokolade…

Si candidatul o asculta rabdator… Jeeze, this is weird!

Later edit: canta amandoi Du errinerst mich an Liebe

karaoke

I-am intrerupt :D c-o limonada si fructe. Wtf!

masaaa