… sau numele noii categorii de elucubratii in scris. Well, nu doar in scris. Acum doua luni, pe 1 februarie, epuizarea, tahicardiile, durerile de cap, frustrarea fata de roata in care ma invart de-atata timp si dorul de zvac si-au spus cuvantul, cand m-am prabusit de durere povestindu-i unui medic aflat la celalalt capat al receptorului ca nu stiu cum sa merg mai departe. Ca “trebuie”, dar nu stiu cum! Sa nu merg mai departe nu era o optiune, ca doar eu sunt supraomul care atinge varfuri de nebanuit in jonglatul cu multe mingi. Well, nenea a tras frana si m-a trimis la un alt nene, care la randul lui a facut posibil un cadru pentru a procesa frana. Pentru a odihni aripile si a regandi zborul. A reinventa roata. Sau, de ce nu, a scapa de roata si a merge pe jos… dupa cum am vazut in calatoriile de pe drumul lui Iacob, mersul pe jos goleste mintea si tine mingile in aer intr-un fel aproape terapeutic. Apoi a venit V., oglinda din Alba ca Zapada, in care te uiti la tine si te vezi in sfarsit, in care te dezgolesti strat cu strat de bandajele cu care te-ai mumifiat in timp. Slowing down. Revelations…

Au trecut doua luni de facut mai nimic si functionat la Sparflamme. De introspectie. Am urcat pe muntele din spatele casei in care stam de aproape patru ani si pe care l-am batut regulat pana acum… si l-am vazut pentru prima oara. Pentru prima oara am observat in ce unghi sunt lacurile din jur, cum se formasera florile de gheata pe turn, care e traiectoria soarelui pe cer, cum e sculptata usa de lemn a capelei…

Trecem prin viata ca orbii, zombificati de idealuri nerealiste, de iluzia perfectiunii care trebuie atinsa cu orice pret in orice privinta. Codependenti afectiv, carcase intunecate in care sufletele se ghemuiesc ranite pe la colturi pentru ca, nu-i asa, e tare greu sa ne confruntam demonii colocatari, pe care uneori alegem sa nu-i vedem, de teama ca ni s-ar redeschide ranile ascunse superficial sub bandaje colorate si durerea ar fi de nesuportat.

Si-apoi ne-am luat ramas bun intr-o vale insorita si-am intrat intr-o alta etapa a vietilor noastre. La distanta, o vreme… not easy, avand in vedere codependentele noastre emotionale… a se remarca si aici pluralul…

Well, the new reality e… altfel. Inca nu stiu cum s-o apuc. Dar inceputul a fost lin si plin de povesti.