Stranded

Asa ma simt… stranded, pierduta, singura intr-o mare de oameni si intamplari, acoperita cu un borcan de sticla, zumzaind in el ca o viespe disperata. Jumatate din mine loveste cu sete peretii borcanului incercand sa evadeze din locul stramt, cealalta jumatate se uita din afara… impietrita. N-o mai atinge nimic. Unde se duc sufletele cand se duc?

Culmea pateticului e sa stai singura in paradisul pierdut si sa te uiti la “Copilul lui Bridget Jones”. Sa razi din tot sufletul si sa plangi amar. Sa-ti dai seama ca te-au acoperit ridurile si firele albe si nici n-ai observat, prinsa in nebunia unei ere cum n-a mai fost pana acum. Sa te trezesti intr-o zi si sa-ti dai seama ca nu mai esti, ca te-ai pierdut pe drum, undeva intre Heidiland si wonderland, ca n-a mai ramas din tine decat o coaja obosita si stearsa… Ca ai momente in care doar muzica si ploaia aurie a copacilor care fac bolta peste sosea te mai fac sa tresari, in rest te-ai transformat intr-un Sisif aproape zdrobit de greutatea iluziilor desarte care te-au impins afara din paradis.

Happiness only real when shared. Maine ma pun din nou pe drum, in spagat intre cele doua lumi in care ne risipim din luna in luna, sa-mi strang fericirile la piept.

Am facut planuri mai devreme, urcam Pilatusul in weekend si inca nu stiu de unde sa strang putere sa-mi imping coaja in susul muntelui. Nu mai stiu. Am obosit foarte tare… Mi se strang din ce in ce mai des buzele intr-o grimasa de baba, for fuck’s sake! Si mi-a trecut prin cap sa-mi vopsesc parul, ceea ce se pare ca mi se intampla o data la zece ani, in timp de furtuna. Grrrrr! Sa fie asta midlife bullshit?

Anul trecut mi s-a parut un an greu, acum ma tavalesc de ras cand ma uit cum a fost anul asta. Cadoul de Craciun n-a vrut sa vina si gandul ca n-am fost in stare ma mutileaza in fiecare zi intr-un fel greu de cuprins in cuvinte. Nu prea mai vor sa vina nici ele, cuvintele…

Am luat-o de la capat intr-o lume noua, am scos pruncii din radacini si i-am stramutat in pamant pietros, unde nu stiu cum ar putea sa agate pentru o vreme macar cat sa nu-i dea vantul jos. Wind of change. O gramada de fraieri din jur ne inviziaza, ne admira, ne coplesesc. Am devenit brusc foarte populari. Oamenii vor sa vina sa ne vada, vorbesc despre noi, ne fac complimente… WTF! Am fost aici tot timpul si acum, cand plecam, brusc am devenit the popular kid.

Mi-e somn si mi-ar trebui zile intregi doar sa incep sa scriu despre odiseea mutarii in Elvetia… poate alta data, who knows…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *