OMG, OMG…

…am recitit penultimul post si mi-am dat seama ca n-am scris nimic de bunatatile anului acesta, care pe langa faptul ca a fost cel mai greu an ever, a fost si cel mai plin de adrenalina si momente de intensa fericire. 

Asadar, cum planuiam, am fost pe Camino Portugues cu E., sufletul meu pereche in orice calatorie de anduranta, am mers pe jos din Porto pana in Santiago de Compostella, 210 km in 6 zile. Nu ne-am propus nimic, nici sa gasim iluminare spirituala, nici sa-l apucam pe Dumnezeu de-un picior, nici sa facem concurs de cine merge mai repede, nici sa ne redescoperim pe noi sau prietenia noastra neglijata… nimic. Si a fost extraordinar! De necuprins in cuvinte! Magnific! Am cunoscut multi oameni frumosi, locuri minunate, dar mai ales pe noi! Am invatat ca avem nevoie de mult prea putin pentru a ne bucura autentic! Si ca suntem puternice, incredibil de puternice. Strong-willed badasses! Pe langa toate celelalte calitati, se intelege;).

Am batut Dolomitii in vacanta de rusalii, am urcat pe Castellazzo traversand covoare de zapada netopita si ne-am intins la soare pe terasa unei cabane inchise, unde nu era nici tipenie de om. A se observa starea de bine pe care o am de fiecare data cand sunt departe de oameni. Oare ce ar zice un psihiatru?

Am mers apoi pe jos 24 de ore prin Bavaria. Yep, dintr-o bucata, o zi si o noapte, fara somn, prin soare si prin ploaie torentiala, prin zi si prin noapte,  la deal si la vale, cu bocancii mustind de apa si cu greutatea frustrarilor si asteptarilor coechipierilor in spate. Am reusit, am trecut linia de sosire pe jos, alt sentiment de “I’m on top of the world”!

Am avut o fabuloasa vacanta de vara, o saptamana in muntii tirolezi doar eu si pruncii, pentru prima data in trei, ca ta’su planta de zor la taste. Am urcat pe ghetar, ne-am bulgarit si-am lins turturi, ne-am catarat in copaci si pe munti, ne-am dat cu sania (de vara, pe sine), am explorat pana cadeam lati seara. Si-apoi l-am recuperat pe ta’su si-am petrecut doua saptamani pe-o mica si izolata plaja din Croatia, unde am citit pe pietre si am inotat printre bancuri de pesti urmarind caracatite tarandu-se pe fundul marii. Mai zic doar smochine si peste! Fabulos! Am intalnit pe o alta plaja, nu atat de mica si de izolata, o familie de compatrioti profund dezamagiti de faptul ca in Croatia apa e rece si nu se intampla nimic. Ce orbi, ce orbi cu ochii larg deschisi umbla prin lume! Am ascultat marea sufland la orga in Zadar si-apoi ne-am intors, luand cantecul ei tumultos cu noi pe mica plaja.

Am fost de trei ori in colturi diferite de Australie si in nenumarate alte tari, nu la fel de spectaculoase. M-am facut praf cu niste necunoscuti intr-o carciuma din Japonia dupa ce m-am duelat verbal (si violent) cu prietenul meu D. 

Am avut din nou numeroase dileme, ganduri de noi inceputuri si de noi sfarsituri, de intorsaturi ale soartei, de plecat departe, de aratat degetul sistemului si establishmentului si prostilor! 

B. si E. si-au luat copii si s-au mutat in Allgäu, la 150 de km de noi, dupa ce timp ce cinci ani am impartit aceeasi strada. Una din marile dureri de pana acum a fost atunci cand am incarcat camionul cu lucrurile lor si-am pornit la drum cu totii, stiind ca acasa ne vom intoarce singuri inapoi. Ne-am vazut insa destul de des si la plecare ni l-au lasat pe Be., prietenul lor (si al nostru acum), care e cel mai bun babysitter pe care si-l poate imagina cineva. Un singuratic nealterat de rahatul din jur, care inca mai poate entuzisma copiii sa faca din rahat prastie. La el a dormit Radu pentru prima data in mai bine de patru ani de cand s-a nascut fara mine sau ta’su. 

Am facut de trei ori amigdalita si anul inca nu s-a incheiat. Never happened before! Pe ultima o sfidez cu tupeu, dupa ce la primele doua antibioticele au fost asa, un fel de frectie la piciorul de lemn.

Imi astept cu nerabdare cadoul de Craciun, care daca va fi ce vreau eu, ne va amesteca din nou cartile… bine de tot :D.

Hai, happy happy joy joy! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *