…sau “ich liebe die tzitzis;)”. Pentru cunoscatori.

Well, dragii mosului, sa ne mai laudam un pic, ca printre dilemele ultimelor doi ani s-au cam pierdut maretele realizari.

Deschiderea o fac pruncii. Avem cei mai minunati, mai destepti, empatici, inteligenti emotional si mai frumosi copii din lume. Sigur, pe alocuri ne pun parul pe bigudiuri si ne fac sa ne intrebam cum s-or descurca altii cu familii mai numeroase, ca noi cu doi suntem cateodata in pragul cate unei caderi nervoase. Dar in majoritatea timpului ne lasa cu gura cascata. Si noi stam, stam si ne minunam in fata perfectiunii lor. 

Nu, nu citesc de la 2 ani, nici nu dau concerte de vioara la 5 si nici nu fac trei ani intr-unul la scoala… Nu sunt nici mici Picasso, nici n-au portofolii cu inventii deosebite si nici nu ne cad peretii sub povara medaliilor castigate.

Dar sunt copii solari, adanci, contemplativi, indrazneti. Vad detalii, se bucura cand descopera muntii la orizont si forme de animale in nori, fac din rahat prastie si transforma totul in jur intr-un camp de joaca. Nu se lasa intimidati si deranjati cand ne scandalizam in fata faptului ca in joaca lor distrug lucruri. Lucruri investite de noi cu importanta deosebita, pe masura bugetului cheltuit pentru a le avea. Copiii astia ne palmuiesc in fiecare zi, metaforic vorbind, prin felul in care ne arata ca in esenta oamenii sunt buni. Dar si prin felul in care ne arata cat de usor de pervertit e bunatatea asta sub influenta “statutului”, a materialismului din jur, a scuzei unui “viitor mai bun pentu copii”, a “stresului” si a escapismului consumerist care vine odata cu oboseala si constiinta vinovata in urma timpului petrecut departe unii de altii. Isi spun parerea si isi apara convingerile. Pot vorbi despre sentimentele lor. La 2 ani, lucrul asta nu e de la sine inteles.

So, avem copiii pefecti, cum ii procedam?

Pentru inceput, prin a ne intoarce inapoi in realitate. Of course, dupa un alt reality check care m-a pus in genunchi rau de tot si mi-a reamintit ca nu traim forever. In ultimii aproape 3 ani ne-am revoltat impotriva sistemului, am facut planuri, am cautat cai de iesire, alternative, am fost cand foarte porniti sa schimbam ceva, cand paralizati de frica in fata potentialului necunoscut.

Cu suflu nou, am pornit la drum. Ne miscam pe drumul nostru cu pasi mici si idei mari. Pasi mici. Quick wins. Big wins! New project, new game, cand il punem pe picioare, poate am sa-l povestesc si aici. Important e ca am inceput si pana acum pare sa functioneze. In mare, ca in virtutea vechilor obiceiuri mai calcam si pe langa…

Deocamdata, suntem in papuci de gradinita. Si la propriu, si la figurat. 

De maine Radu merge la gradinita. Azi a fost prima zi in care n-a dormit la pranz. Ieri a fost ziua in care mi-a facut cea mai frumoasa declaratie de dragoste known to man. Zbor usor!