Dupa mai mult de un an de zile am pus iar mana pe aparatul de fotografiat. Azi, cand la fel ca in filmele cu catastrofe naturale am vazut cum cade bradul la mustata in urma mea, m-am surprins gandindu-ma cat de mult mi-a lipsit joaca asta. Cat de mult mi-as fi dorit sa las masina in sant si sa iau cu mine in cutia magica ranile padurii, gemetele ei, trunchiurile smulse, radacinile intoarse acum catre cer, cioturile cu aschii imense impungand aerul in cautarea trunchiurilor amputate… Jalea padurii, neputinta si micimea oamenilor in fata colosilor prabusiti la pamant…