Business as usual?

Nope… azi nu. Desi mailurile, sedintele, gramada de hartii de pe birou “urla” a stres, azi ceva e altfel… ziua a inceput cu un laptop crapat. “Mainboard-Schaden”, zice colegul de la IT. Cica il pot repara. Dureaza doua zile, pana atunci am primit o gioarsa lenesa care sa-mi tina companie pana mi se intoarce prietenul de incredere.

Dimineata am avut o sedinta, follow-up de ieri, strategie, bla bla… business as usual? Nope, colega Travel Manager telefona de zor cu agentia firmei pentru a afla daca aveam colegi in avionul prabusit in Alpi. Uuups… s-a prabusit un avion in Alpi? Ce chestie… In Alpii nostri, unde schiem si ne dam cu sania, unde planuim sa mergem la vara in drumetii? Yep, in Alpii nostri… un pic colea, mai la stanga, mai in Franta. Ok, inca un accident aviatic, huh, ma gandesc, tare mi-e dor sa zbor din nou, ca in viata trecuta, dar parca ma bucur ca nu mai provoc soarta ca atunci. M-am facut mare si lanturile cu care ma simt legata de viata asta de om cuminte, asezat, care bifeaza to do-urile din lista cu o dexteritate de campion, cat mai mult, cat mai departe, cat mai complex nasc in mine mii de frustrari, drame de canapea, planuri escapiste, strategii, tactici, nimic altceva decat noi rotiri inutile ale caruselului in care ma gasesc. Ca un mic hamster, pedalez pana la epuizare in aplauzele spectatorilor! Doar sunt super everything, nu? Bring it on, baby, I’ll take it!

Dar sa revenim la plane crash… stirile urla, twitterul da pe afara, toate agentiile de stiri au live tickere, se intampla aproape de noi, foamea de senzational e mare… N-o sa alunecam pe panta asta, e subiectul unei alte dezbateri. Stirea care m-a atins pe mine e cea despre cei saisprezece elevi ai unui gimnaziu, care se intorceau de la un schimb de experienta cu colegii lor spanioli. Imaginile parintilor care-i asteptau la aeroportul din Düsseldorf m-au impietrit. Oamenii aia, cu flori in maini nu-si vor mai inveli niciodata copiii inainte de culcare, nu-i vor mai certa ca-si pun chilotii si sosetele intoarse pe dos in cosul de rufe, ca-si musca periutele de dinti si le distrug mult prea repede, ca-si lasa pijamalele aruncate pe jos, ca nu-si curata peria de par dupa pieptanat, ca nu mananca tot, ca mananca prea multe dulciuri, ca au luat un 3 la mate, grozavie nemaintalnita care le-ar putea periclita viitoarea cariera stralucita de corporatist, ca le pun piedica intentionat fratilor mai mici, ca n-au chef sa arunce gunoiul, ca… ca… Nu-i vor mai mangia cand povestesc cu obida cum au fost exclusi din jocul din pauza mare, nu-si vor mai cuibari fetele intre cutele unui gat cald si fin, nu vor mai adormi noaptea leganati de suflarea calda a unui prunc obosit, gandind ca nu exista fericire mai mare decat clipa de acum, clipa in care bucata asta din tine ti se abandoneaza in brate si te face sa te simti stapanul lumii.

I. va merge in septembrie la gimnaziu… va merge la un schimb de experienta cu o scoala din Spania sau poate cu una din Franta. Va zbura… e mersul normal al lucrurilor. Intr-o zi am s-o astept la aeroport, frematand de nerabdare s-o strang in brate, s-o respir, s-o ascult… Azi nu-mi doresc nimic mai mult decat s-o pot strange in brate multa vreme de acum inainte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *