Adventul. Mos Nicolae. Ziua Evei. Bradul. Un Weihnachtsmarkt de pomina cu urmari formidabile. Ziua lui Hans. Ajunul. Craciunul. 6 luni. Revelionul. Prieteni dragi. Punct. De la capat. 37. My better half. Accident. Zana buna. Prieteni dragi. Trauma. 7 luni. Febra. Vant. Tuse. Deja vú.
Doua luni in cateva randuri. Doua luni cat doua vieti.
Nu stiu cand au trecut doua luni… nu mai am absolut nici un fel de simt al timpului.
Adventul a fost frumos, cald, plin de Plätzchen si cozonaci. Am copt cat pentru toti anii in care n-am copt. Am avut casa plina de copii.
Am sarbatorit apoi Eva, zana buna din casa de alaturi.
Am taiat bradul la Rauchenberg, pe zapada, cu Radu la piept si Irisu’ de mana. Traditia asta se pastreaza deja de cativa ani. Cald si bine.
Next weekend, eu am decorat standul hortului si ta’su a copt crepes la piata de Craciun din sat. Am strans iar bani pentru copii. Cald si bine. Tot la piata de Craciun am avut revelatia ultimelor luni. Nu suntem singuri. E cineva aproape. Si ce bine-i cu ei de atunci.
Apoi l-am sarbatorit pe Hans, am mai atins un pic satul, de aproape. Din nou cald si bine.
Ajunul. Magic. Am impachetat cadouri fara numar, apoi le-am despachetat in chiote de bucurie. Am facut o plimbare prin sat noaptea, in cautara lui Christkind, a mosului si a cui pune cadorile sub brad. Am daruit mai mult decat oricand. Self made gifts. Am primit mai mult decat oricand. Cel mai cald si mai bogat Craciun ever. Parfumat, cu miros de cozonac. Daca de Pasti a nins, de Craciun au fost 20 de grade afara. Mult mai multe in casa si-n noi.
6 luni de Radu. Doar necuvintele il pot purta. Copilul perfect, venit sa ne arate cam despre ce-i vorba in trecerea noastra pe aici. Inca rade, raza de soare. Cald si bine.
Revelion. Casa plina cu prieteni dragi. Genul ala de prieteni in compania carora pot sa adorm stand de vorba. Nu-s multi si asta spune totul depre deschidere, incredere si apropiere. Prieteni pierduti si regasiti. Lectii de viata. Midnight sushi. Artificii, orizontul arzand. Cald si bine.
37. Spune 37… Dar intarziat. Love of my life. Sarbatoare spontana cu prieteni dragi. Celebrating life. Prieteni vechi si prieteni noi, prieteni de aproape si prieteni de departe. Cald, cald si bine.
18 ianuarie, rebirth. Memento mori. Cica ar trebui sa scriu despre asta in amanunt, sa procesez trauma, sa… Sa… Inca nu pot in amanunt, inca doare, inca sunt lacate care se descuie doar noaptea in transpiratii reci si imagini fugare, aceleasi din nou si din nou si din nou… Dar asa, ca trivia… Am avut din nou un noroc extraordinar, toata lumea se mira, eu cel mai tare. N-am nici o explicatie, poate-i un inger bun la datorie, mama Chiva sau altcineva, o zana buna, un Dumnezeu milos, karma, you name it. Insa in dimineata aia, cineva ne-a purtat pe brate pe Radu si pe mine si dintr-o carcasa zdrobita si-o ploaie de cioburi am scapat amandoi fara nici o zgarietura. Fara nici o rana pe dinafara. Intregi. Am iesit in decor si ne-am izbit de padure in asa fel incat sa nu ni se intample nimic. Intr-un scenariu cu potential tragic, cineva a ales pentru noi cea mai sigura traiectorie. Mi-a fost frica pentru Radu. Au ramas in urma noastra un maldar de fiare, niste copaci suferinzi si o multime de daca… insa noi suntem bine. La trei masini in urma noastra, asa au cazut zarurile in dimineata aia, era Eva. Asa ca dupa ce l-am scos pe Radu din masina, atat m-a tinut kickul de adrenalina, am putut sa ma prabusesc, sigur, la figurat, pentru ca m-am simtit in siguranta. Stiam ca e cineva sa ma prinda. Eva, the fairy godmother. Si ta’su. Au ramas visele urate si bucuria unui nou inceput. Celebrating life.
7 luni. Febra si primii doi dinti. Rasete. Raza de soare. Cald si bine. Acasa.
I have no wit, insight, disagreement, or american express. I offer a big hug from afar. Ai asa un stil, spui numa’ atat cat sa bagi lumea-n sperieti. Da’ totusi suna bine acel “…insa noi suntem bine”. Sper sa fiti in continuare.
:)))) dendri, te imbratisez inapoi… Hmnnn, mai mult nu prea e de spus:). Am avut un accident urat urat pe ninsoare, am incercat sa evit un nene cu plugul, care venea din sens opus si trecuse un pic pe partea mea, am derapat, masina sifonata rau, desi era noua nu se mai poate scoate nimic din ea, a ajuns la fier vechi, am zguduit un copac care trebuie taiat acum, ca cica e nesigur, s-au spart geamurile peste noi de am avut cioburi pana si-n cizme si totusi, nici Radu si nici eu n-am avut nici o zgarietura, nimic rupt:). Am zburat intr-un copac intai cu lateralul drapta spate si abia apoi frontal si asta ne-a salvat. Daca prima izbitura ar fost frontala, daca am fi fost in cealalta masina mai veche, daca Radu ar fi stat in spate si nu in fata langa mine, daca as fi avut viteza mai mare, cum merg de obicei pe bucata aia de drum, daca daca daca… ar fi fost altfel, nu cred ca eram bine:). Politia, pompierii, aia de pe ambulanta si aia care au ridicat masina s-au mirat cu totii ca am scapat intregi, la cum arata locul faptei:). Si uite-asa s-au reorganizat iar prioritatile si ne-am adus aminte iar ce conteaza :). Gata.
Mi s-a-ncrancenat carnea pe mine…cineva acolo sus va iubeste. Aici jos, nu mai spun…
Da, asa cred si eu…:)