8…

…opt saptamani in balonul de sapun in care plutesc de cand is mama de doi. Opt saptamani, prea repede trece timpul si pruncii cresc, cresc si nu se mai opresc:(.

Irisu’ dintai e autonoma, se descurca singura, nu prea mai are nevoie de noi pentru rutinele zilnice. Face dus singura, se cremuieste, isi piaptana si prinde parul, isi alege hainele, pune masa, e ca o mini mama pentru Radu…

Da, e un Radu mai mult decat David, asa-mi pare mie ca arata a Radu. The happy one. Rade mult, tare mult, rade molipsitor si noi radem cu el in fiecare zi. Si lumea-mi pare acum mai luminoasa si tumulturile ei s-au domolit, s-au asezat si eu odata cu ele.

I. e rabdatoare, s-a resemnat ca nu mai e doar ea, l-a acceptat usor, doar l-a asteptat atat de mult. Ii stralucesc ochii de caldura si iubire cand se uita la frate’su si-l trage de degetzele. Azi a rabufnit pentru prima oara inainte de somn, n-a vrut sa mearga singura: “ce, eu sunt singura in casa asta? Si bine face, ma bucur ca spune raspicat cand si de ce are nevoie, de noi acum mai mult decat oricand.

Radu are azi opt saptamani si un dragut de puseu de crestere care ne-a tintuit pe amandoi pe canapea, conectati si mufati in majoritatea covarsitoare a timpului. Aveam planuri de mers pe coclauri, dupa ce ieri am fost amandoi la cumparaturi ca sa nu stricam bunatate de zi de weekend cu treburi casnice. Planuri care, atunci cand ne-a prins dupa-amiaza pe canapea s-au evaporat asa cum au venit. Da’ tare faina a fost ziua asta cu el lipit de mine mai mereu. Noroc cu ta’su ca a fost acasa, mi-a adu mancarea la nas si l-a purtat cat sa ma refugiez din cand in cand la nevoie in locul unde si regele merge singur.

De saptamana asta, mai mult de azi, de cand cu puseul, tanarul ne vorbeste. Mult, pe limba lui, in diverse intonatii, sunete si vocale. Stam de vorba ochi in ochi si el raspunde cu patos, povesteste, exclama si se bucura, rade si se stramba. Acum “nechezatul”, oftaturile si dresul vocii s-au transformat in altceva, in exclamatii mirate, in strigate victorioase de descoperire, in gangureli moi, multumite… Are un zambet de smecher cu varful limbii intre gingii si cu capul lasat pe-o parte, care-mi moaie picioarele si ma topeste ca pe unt in soare.

Inca ma uit la el prostita si beata de fericire, de multumire, de incantare ca-i al meu si ca-i perfect. Depaseste orice inchipuire si orice vis si a sters cu buretele in secunda in care l-am avut pe piept pentru prima oara toate temerile si fricile din sarcina, ca ceva s-ar putea sa nu mearga bine. Insa mi-e inca frica sa nu manii soarta cu fericirea asta trufasa pe care nici sa vreau n-o pot ascunde si micsora, ca sa nu mai dea asa pe-afara-n obrazul tuturor ca o oala cu lapte pe soba incinsa.

Mi-a fost frica, multe luni mi-a fost frica si n-am indraznit sa savurez bucuria de imbebelata. Ma gandeam la Kerry si la MC, la faptul ca am fost colege, expuse acelorasi lilieci si MC, poate nu neaparat din cauza asta, are multi ani de operatii si durere in fata ei. Ma gandeam cum planuiam sa avem copii deodata si cat de mult imi spunea ca ma invidiaza pentru Iris, copiul perfect, in timp ce-i canta Old McDonald had a farmin diminetile in masina, in drum spre gradinita… Ma gandeam ca trebuie sa platesc, mi-a fost frica sa fiu fericita, ma gandeam ca nu merit, ca de undeva trebuie sa vina ciocanul dupa suferinta pe care le-am adus-o altora in alte vremuri, ca am sa raman singura cu ei doi si n-am sa pot sa ma ridic in veci pururi fara ta’su, perechea mea aflata devreme. Mi-a fost frica ca mi-am jucat darurile la ruleta si-am sa le pierd, nimeni nu castiga in jocul asta… Inca mi-e frica uneori, am impresia ca stam cu umbra dupa coltul casei si ca oricand castelul nostru de nisip se poate prabusi.

Ma gandesc inca, ce porcesc de norocoasa sunt si ma intreb cum de, dintre toti oamenii de pe pamant, in fiecare etapa a vietii mele, mai plina sau mai goala, am avut langa mine suflete infratite poate in alte vieti, in alte lumi, in alte timpuri, suflete care inca ma insotesc mai de aproape sau mai de departe, tovarasi de nadejde in calatoria mea, in care ma descopar, redescopar si reinventez, Cavaleiro Monge, cantec, sprijin.

Ma gandesc cateodata ca-i prea frumos sa fie adevarat, cand vad atata durere in jur, atatia copii fara copilarie sau plecati prea devreme si-atunci mi-e frica. Abia acum, de cand cu tanarul Radu, cred ca realizez ce-nseamna sa fii cu adevarat, iremedial, pentru totdeauna, cu tampla’n stele indragostita.

Am fost si la Iris asa, insa indragosteala asta a venit in timp, a crescut cu fiecare zi cu ea la piept, a crescut incat n-o pot cuprinde. Cu Radu m-a lovit brusc, in moalele capului, mi-a taiat respiratia si mi-a muiat genunchii la prima atingere, love at first sight… si asa-s de-atunci, de-acum opt saptamani…

Opt saptamani in balonul cu vise. Du-ma fericire in sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.