… pentru ca I am, I really am. Am fluturi in stomac si inca nici nu i-am vazut fata. Dar il simt in fiecare zi si pana acum am convietuit de minune impreuna. E usor si calm si bland in atingeri, pare sfios, incepe sa valureasca usor, fara sa impinga ca un bizon atunci cand aude muzica sau ne aude vocile. Tante GYN l-a masurat azi si mi-a spus ca e slabut si cu picioare lungi, ceea ce inseamna ca sunt sanse mari sa fi mostenit cele mai de calitate gene ale familiei ;). Acum cateva zile, in timp ce reflectam la nemurirea sufletului seara in apa calda, canta la radio melodia asta. Si mi s-au umezit ochii asa cum mi se intampla destul de des in ultimul timp si ma gandeam ca da, I’m already mad about the boy. Ma gandeam cat de fain va fi sa-l primesc si sa-l miros si sa-l strang in brate si cat o sa-mi lipseasca sa-l am sub inima. Si ma gandeam cum imi monopolizeaza deja gandurile si sufletul si actiunile si cum lumea se invarte zilele astea doar in jurul lui, cum s-au dus naibii impresiile de power woman si cat de ciudat de impacata si linistita sunt sa fiu acasa si mama lor. A lor ;). Plural, da?