Daca exista vreo gasca de personaje pe care nu le pot inghiti nici cu zece lamai, ea e formata din Winnie the Pooh si prietenii sai. Problema e ca ursuletzul asta putin retardat, care n-are nimic altceva la etajul de sus in afara de bai in miere e peste tot! Se pare ca multi au o slabiciune pentru el! Help!

Daca la Iris l-am putut ocoli elegant, la outfits pentru colocatar la fel, cand vine vorba de prosopele, halatzele, stickere si alti lilieci, Winnie the Pooh e peste tot. Si io ma ambitionez sa-l ignoram in continuare. Pentru ca nu-mi place de el, am zis!

Ne-am cumparat covoare in Wohnzimmer. Adica i-am cumparat Tomelului covoare, ca noua ne placea mai tare fara. Da’ parchetului nuuuuu, dupa o luna de baletat catzelul pe el, arata ca si cum l-ar fi calcat hoarde de oameni vreme de cinci ani. Tom aluneca, punea frana cu ghearele si decora… iar noi tremuram sa nu-si scranteasca vreo labuta la ce aterizari pe burta tragea. So, cum am luat covoarele, a inceput sa le marcheze :). Adica sa vomite pe ele. Pe toate trei. Eu borasc in rand cu el (dar, sa ne intelegem, NU pe covor), ta’su se joaca de-a omul de serviciu. Ieri s-a revoltat ca petrece mai mult timp in urma cainelui decat cu copila. Cam asa e. Ce ne facem?

Mai am puseuri de nesting syndrome, scormonesc ca dementa prin pivnita dupa cutii cu haine de bebelusi dupa care-mi dau duhul carandu-le pe scari pana ma apuca prematurele contractii, citesc recenzii, care-i ultimul scaun de masina cu “sehr gut”, fac liste peste liste… da’ inca n-am ajuns sa ma relaxez asa cum zice tanti Mongan. Probabil cand l-oi livra pe tartan, cine stie?

Mnealui se dovedeste a fi de gasca pana acum, nu mai sta ca pe scaun, esteeee! Sta in cap si face bule probabil. Cand a zis Evi ca intai apare burta si dupa cinci minute si eu, mi-am dat seama ca n-am poze cu ea. Da’ deloc deloc. Nici macar nu mai stiu pe unde-i aparatul foto, nu stiu unde-i obiectivul de 50… Poate reusim totusi sa-i tragem o poza, o pictura si un gips burtii pana nu se intoarce la dimensiunile de dinainte.

Ca tot vorbiram de Tom, nu-i mai e frica de scari, azi m-am trezit cu el in dormitor, se panicase pesemne ca-s acasa si nu cobor.

Pivinita e plina cu mobile si cutii care se asteapta montate si desfacute in camera tartanului… asa, de chichi, sa aiba si el o camera a lui cu numele, pentru ca stim deja ca va campa cu noi zi si noapte, asa cum a facut si sora-sa si ce bine a fost.

In rest astept sa vina primavara si concediul prenatal.

A, in afara de Winnie the Pooh, mai am o fobie: puberii, tinere sperante. Poate Irisu’ nu va fi atat de scarboasa in acea etapa a vietii ei, cum este acum fiica vecinilor, insa tare ma tem ca ne imbatam cu apa rece.

Jos pubertatea si Winnie the Pooh!