Mi-e foame, de luni de zile mi-e foame. Am mai avut eu experiente din astea fomistice, da’ parca asa ca in ultimul timp, nope… mi-e foame si pofta de tot felul de chestii, care mai de care mai ciudate, experimentate in alte vieti, in alte locuri. Tante dr. m-a intors pe toate partile, am o gramada de wehwechen da’ asta cu foamea chiar n-are nici o explicatie. Nu par a avea nici o lipsa de vitamine, minerale, etc…, mananc sanatos, mult, beau apa, fac totul ca la carte si totusi mie mi-e foame.

De cand tot citesc despre hypnobirthing si incerc sa-mi respir durerile si sa ma regasesc senina si curata in viata noua pe cale sa inceapa, m-a luat asa un dor nebun de India. La fel ca in cazul Romanikai, imi aduc aminte numai de ce a fost frumos acolo, mizeria si saracia au ramas undeva departe. Mi-aduc aminte de seninatate, de intuitie (pana si Jobs zicea in biografia lui de intuitia indienilor), de templu, de meditatie, de dansul care la inceput mi se parea ridicol si pe care apoi l-am inteles altfel, extatic, profund, mi-e dor de mancaaaaaaare. Culmea e ca nu mi-e dor neaparat de mancarea din Punjab, ci mai degraba de southern food din Kerala, de arome, de parfumuri… Mi-e foame si pofta si… si… Astept sa vina mom sa ma salveze din eterna salivare cu niste bors de fasole si placinta cu mere!

Si intre timp visez cu ochii deschisi la un meen molee, la care poate chiar ma incumet in weekend… ca-mi lipsesc ceva condimente din sertarul magic.

Ia, take a look la nenea asta… YUUUUUUUUMYYYYYYYY!