Mi-e foame, de luni de zile mi-e foame. Am mai avut eu experiente din astea fomistice, da’ parca asa ca in ultimul timp, nope… mi-e foame si pofta de tot felul de chestii, care mai de care mai ciudate, experimentate in alte vieti, in alte locuri. Tante dr. m-a intors pe toate partile, am o gramada de wehwechen da’ asta cu foamea chiar n-are nici o explicatie. Nu par a avea nici o lipsa de vitamine, minerale, etc…, mananc sanatos, mult, beau apa, fac totul ca la carte si totusi mie mi-e foame.

De cand tot citesc despre hypnobirthing si incerc sa-mi respir durerile si sa ma regasesc senina si curata in viata noua pe cale sa inceapa, m-a luat asa un dor nebun de India. La fel ca in cazul Romanikai, imi aduc aminte numai de ce a fost frumos acolo, mizeria si saracia au ramas undeva departe. Mi-aduc aminte de seninatate, de intuitie (pana si Jobs zicea in biografia lui de intuitia indienilor), de templu, de meditatie, de dansul care la inceput mi se parea ridicol si pe care apoi l-am inteles altfel, extatic, profund, mi-e dor de mancaaaaaaare. Culmea e ca nu mi-e dor neaparat de mancarea din Punjab, ci mai degraba de southern food din Kerala, de arome, de parfumuri… Mi-e foame si pofta si… si… Astept sa vina mom sa ma salveze din eterna salivare cu niste bors de fasole si placinta cu mere!

Si intre timp visez cu ochii deschisi la un meen molee, la care poate chiar ma incumet in weekend… ca-mi lipsesc ceva condimente din sertarul magic.

Ia, take a look la nenea asta… YUUUUUUUUMYYYYYYYY!

La inceput a fost Laguna, apoi a venit batranul (eh, nu chiar asa de batran) Golf. Inca mai duce, desi date fiiind traumele prin care a trecut, ma mir ca inca e atat de dragut cu noi. Dar el inca e prietenul meu si fiecare drum la carma lui e o bucurie… Drumurile catre si dinspre servici, prin sate care se trezesc in lumina aurie a rasaritului, peste campuri care pot avea sute de culori, depinde de anotimp, prin padurile care inconjoara satul nostru ca o zeghe calda, drumurile de seara, parca mai repezi, doar toti se grabesc sa-si ia copiii de la crese, gradinite, horturi, se grabesc sa-si sarute jumatatile parasite dimineata, sa-si ridice pruncii in aer… ei bine, drumurile astea sunt una din cele mai dragi mie bucati ale zilei. Cateodata cu muzica tare, sa duduie geamurile, cateodata in liniste… depinde de zi, de mood, de companie…

(da, stiu, ma mir si eu cat de cliseistica am devenit de cand cu pregantza asta…)

Well, insotitorul meu de nadejde si de drum lung din ultimii ani, batranul Golf, first love, a fost ieri umilit rau de noul X1 corporatist al lu’ ta’su, ah, aceasta strutocamila a automobilelor, nici cal nici magar, nici SUV, nici limo, nici family car… dar cu incalzire in scaun, senzori de parcare, de ploaie, de lumina, de don’t know what else… care trece stabil si demn printre sulurile de zapada troienita pe drumurile dintre sate… Mda, umilinta, cum ziceam. Nice, very nice…