Data stelara 14+ceva. Zice-se ca nu-s doua la fel, nu pot decat sa fiu de acord. De data asta avem o multime de wehwehchen, mai mult sau mai putin inchipuite, dar extreeeeeem de chinuitoare.

La o scurta trecere in revista, se evidentiaza cu succes lacrimosa: pe strada, in masina, la citit, la uitat la tembelizor. Grav, grav de tot. Am plans la Megamind si la The Incredibles, mai patetic de atat nu se poate. Am scos de la naftalina toate rochiile de mult nepurtate, la mare cautare fiind Empire style combinat cu ciorapi de toate culorile si ugg(ly) boots, cum le zice colegul B. Da, ala cu sarmalele.

Si changing moods asezonate mai ales cu taceri luuuungi si introspectii si mai lungi.

Si mai e foamea… crunta pana acum vreo doua saptamani, acum relativ sub control.

Si dimensiunile, ah dimensiunile in continua schimbare. Intr-un acces de frustrare, dupa o abstinenta de shopping de mai bine de juma’ de an (nu, nu de asta eram frustrata, ci de faptul ca nici macar tunicile marimea 38 nu arata imbietor pe mine, ca sa nu mai amintim de faptul ca 34-36 sunt istorie), am dat iama sambata prin departamentele de specialitate si am achizitionat, sub privirile resemnate ale lu’ ta’su, patru, daaaaa PATRU perechi de pantaloni… larguti ei de felul lor, insa immer noch marimea XS. Of course, nu la normalos ci la marimi speciale. Sac!

Ar mai fi aventurile de la birou. Fetze cazute si dezamagite. Mailuri care anunta news-ul peste mari si tari. Mobbing si referiri la paragrafe de lege. Debates on radiatii. Cucoane curioase care ma inghesuie in bucatarie intre automatul de cafea si cel de sifon si incep interogatoriul: “Si, stii ce e? Vrei sa stii, cand, cum, unde? Da’ de ce?” Colegul E., cu care de vreo cateva zile impart acelasi birou, companionul de India care se stia in ale cremelor de fata si laptilor de corp mai bine decat orice purtatoare de sani, si-a facut ordine in salata de cabluri de sub birou si face misto cu colegul J. Cica e pregatit tunelul, la momentul z va aluneca sub scaun, va ajunge pe partea mea si va sta in pozitia jucatorilor de rugby pe punctul sa prinda mingea. Intrebarea zilei a fost “Are your breasts getting bigger?” Continui sa ma minunez cat de frumos si de entertaining e sa impart aerul cu un gigel si nu cu o mimoza prefacuta si calcatoare peste cadavre. De azi militez pentru birourile, celulele si aglomeratiile mixte. Si recunosc deschis ca nu-mi place deloc sa-mi pierd vremea intre muieri, am o mana de prietene bune, da’ si astea mi-s cateodata prea mult. Noroc ca ne iubim asa cum suntem. Draga mea Evi mi-a adus azi prajitura cu smochine.

Tot azi una oarecare mi-a zis pe hol: “Gut hast du das gemacht! Das Land braucht Kinder!”. Mi-am imaginat-o cu mustata si-o svastica tatuata pe frunte. Piei Satana!

Last but not least, categoria diverse: rau, rau si iar rau. Tuse. Ameteli si ceata pe ochi. Negru. Bum-bum, 140 de batai pe minut. Proteine. Cateodata gasesc amuzante acesteeee, sa le spunem situatii, cand insa se intampla la viteze mari pe autostrada in timp ce ma tin de covrig, nu mai e lustig deloc.

Irisu’ e happy. Se bucura, face planuri… de Craciun a desenat o casa cu multe ferestre. Sub fiecare dintre ele era cate un nume, ea, noi, Bubu, Bibi. Pe usa scria “Familie”. Iar sub fereastra cea mai inalta, de la mansarda, scria Felix. Desi ea isi doreste o sora. Pentru ea inca nu are nume. Asa ca the new addition inca e chemat(a) “mazarica”.

Griji, griji multe. Kerry a nascut un copil cu Apert Syndrome. Iar la inceput au fost radiatii si gaze de narcoza. Asa ca griji, griji multe… poate totusi vom fi… bine, in patru.

Multumire de pisica pe soba. Si vise noi…