Cum spuneam, toti trei in mansarda, canta ceva din Cafe del Mar. Schimb registrul, trecem pe lautari vechi, Stereophonics, apoi canta Luz Casal – Un ano de amor, dau mai tare. Proteste zgomotoase.
– Mamaaaaaaaaa, e prea tare, ma dor urechile! se aude mormaind dintre muntii de haine pentru papusi astazi primite de la Bibi.
– Numa’ melodia asta si dau mai incet.
Se termina, dau sa revin la setarile initiale.
– Ah, mama, lasa asa, mai pune niste muzica din asta de casatorie!
Io cu ta-su ne uitam stramb unul la celalalt si chicotim pe infundate. Luz canta mai departe iar ea, cu spatele la noi, se batzaia pe muzica avand in maini doua papusi care se sarutau patimas. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! E PREA DEVREME sa dam piept cu chestii din astea romantoase. We are NOT ready! (Well, nu cred ca vom fi vreodata.)
To do: de-acum ne uitam la filme numa’ dupa ce adoarme. De pupat, asemenea. Si ascultam de la Rammstein in sus.
Linistit a fost Craciunul. Linistit, doar noi trei, acasa, primul Craciun in primul cuib fara iz de provizorat. Primul Craciun pentru care am facut cozonaci rumeni, crescuti, ca in copilarie. Cu nuca si cu mac, dupa retete vechi, probate in familia mea, in familia lui. Si sarmale mici in oala de lut. O schimbare radicala de registru culinar, trecerea de la tot felul de salate vegetariene, paste, legume in aburi, tabouleh, humus, mancare libaneza, marocana, asiatica, mancare sanatoasa… la… sarmale.
– De ce faceti mancare din asta?
– Ca sa ne amintim de copilarie, de Craciunul romanesc de acasa…
De pe cand acasa era in alta parte, in alte timpuri. Uimitor, mofturile, rezistenta si initialul “nu” de fiecare zi (continutul farfuriei nefiind important) s-au subtiat, ba uneori au cedat neconditionat in fata sarmalelor. Wunder geschehen!
Melodios si lenes a fost Craciunul… cu colinde, Marlene Dietrich si Luz Casal. Cu filme siropoase, lacrimoase cu animatie si rasete, cu window colors si construit modele de ADN. Zile intregi in pijamale, fara graba, fara cursuri, fara telefoane, fara intalniri… dezordine calda in mansarda, sute de hartii pe jos, pahare pe masa, firmituri si noi linistiti in mijlocul lor. Fara ca nevoia mea de ordine sa ma chinuie obsesiv ca de obicei.
Parfumat a fost Craciunul, cu iz de cozonac, ciocolata calda, brad si lumanari…
Usor a trecut Craciunul… fara sa ma gandesc la servici, la politica, fara sa-mi ascut social skills pentru a supravietui, fara politeturi, fara oameni, fara initiative. Am raspuns felicitarilor si mesajelor pe care le-am primit, fara insa a da noi cu “Merry Christmas” din proprie initiativa, ca in alti ani. Si ce usor si bine e, ce frumos si ce placut surprinzator sa facem ce simtim si nu ceea ce trebuie.
Lin au trecut zilele Adventului, sarbatoarea Luciei, sarbatoarea Craciunului. Inca doua zile de munca si apoi iar o saptamana de vacanta pentru unii dintre noi.
Ah, parca-s un pic mai vie decat am fost in ultimele saptamani.