Advent, Advent, ein Lichtlein brennt…

Maine-i primul Advent, satul nostru se imbraca in haina luminoasa, de iarna, de sarbatoare, in case se aprind lumanari, se bea vin fiert, se coc Plätzchen, se pornesc colindele.

Maine Herr Hanekroot va insufleti lumea de basm care tot creste in curtea lui de o luna si ceva, spre bucuria copiilor din vecini. Miroase a cafea cu lapte, ma poarta gandul la alte parfumuri moi, de vanilie, portocale, copilarie.

Anul asta, ca niciodata, am inceput sa ascultam colinde si cantece de Craciun devreme, e bine, e cald in casa…

Dimineata a inceput cu doi inorogi magici facuti pe susotite in bucatarie, inainte de micul dejun.

“Shhhhhh, mama, primesti o surpriza…”

Am terminat de citit cartea ultimului an… Life is good.

De toamna, de iarna… vesti bune

A mai trecut o toamna mult prea repede, pe nesimtite… N-am mai stat anul asta sa intorc pamantul, sa scormonesc intre frunze, n-am mancat gutui, n-am stat in soarele cald de octombrie… nu stiu cand a trecut toamna asta, nu stiu. Parca in loc de odihna galopam tot mai iute, tot mai departe de noi.

Ieri astepta cuminte in posta o scrisoare, confirmarea de care aveam nevoie sa ma intorc la viata, la obisnuit, la una, la alta… Klinikum Rechts der Isar ne-a trimis vesti bune. Ce usurare!

First steps reloaded vor fi asadar pasi lini, usori, insotiti de dorinta si nu de disperare. First steps reloaded, ce bucurie mare… Furtuna de mormoni mi-aduce lacrimi in ochi mult mai des si mult mai usor decat in alte timpuri. Ma simt ca intr-un borcan. Ta-su ma studiaza curios, bland, si intreaba temator: “Iar te-apuca?”. Yep… iar.

Despre Bydgoszcz, aripi si ape

… sau oraselul din Polonia din care relatam saptamana asta. Frumos. Marea in Gdansk. Obositor. Ma simt sfarsita, ma chinuie o tuse imputita, care in toata nebunia saptamanii trecute nu s-a vindecat, ci s-a instaurat in plamanii mei ca la muma-sa pe canapea. Iar vad spitale, iar vad jale, speranta…

Unii vin, altii pleaca… se repeta istorii care ma fac sa ma intreb care-s mecanismele dupa care venim si plecam din aceasta lume… cine sunt eu, cine am fost, cine voi fi.

Cu cateva zile in urma a mai plecat un om frumos si tanar si drept, pe care nu l-am mai vazut de multi multi, mult prea multi ani. N-o sa-l mai vad niciodata. Sau poate totusi, altfel, who knows?

Ma simt ciudat, ca prinsa intre doua aripi, si desi mi-e tristete si dor si chinuiala, ma simt usoara, purtata… Trec pe sub valuri ca surferii inconstienti. Am tot visat ape, mari, multe, involburate.

Ieri, departe departe, nu m-am mai simtit singura.

7 ani… Punct si de la capat.

Agonie si extaz.